Fostul premier britanic Tony Blair a anunțat că își lichidează societățile de consultanță

Fostul premier britanic Tony Blair a anunțat că își lichidează societățile de consultanță
Foto: dailymail.co.uk

Fostul premier britanic Tony Blair a anunțat marți, printr-un comunicat de presă postat pe site-ul său, că își va închide afacerile. În ultimii ani, Blair a primit numeroase critici din cauza profitului obținut de pe urma serviciilor de consultanță pe care companiile sale le-au acordat unor guverne străine și companii multinaționale, notează The Independent.

”Tony Blair și-a anunțat oficial echipa că a luat decizia de a închide Tony Blair Associates și de a lichida structurile Firerush și Windrush. El va oferi rezervele financiare substanțiale activităților non-profit, în care va continua să se implice”, se arată în anunțul făcut de fostul premier britanic.

Blair a confirmat că va păstra ”un număr mic de firme de consultanță cu caracter personal pentru a-și asigura veniturile, dar 80% din timpul său va fi alocat activităților pro bono”.

În trecut, Tony Blair a fost criticat pentru că, prin firmele sale, a oferit consultanță regimului din Kazahstan în contextul unui masacru al civililor comis de serviciile de securitate. Kuweit, Rwanda, Albania sau Azerbaidjan sunt alte state care au beneficiat de serviciile firmelor fostului prim-ministru.

De asemenea, despre Tony Blair s-a spus că l-a ajutat pe actualul premier sârb, Aleksandar Vucic, care era membru al guvernului, în 1999, în timpul bombardamentelor NATO din timpul Războiului din Kosovo.

Averea lui Tony Blair, care include proprietăți pe care acesta le deține împreună cu soția și copiii săi, este estimată la peste 80 de milioane de lire sterline, valoare care este însă negată de fostul premier britanic.

Tags: