O sportivă cunoscută la nivel internațional a fost acuzată de mai multe fapte de înșelăciune, pe care, ulterior, le-a recunoscut. Iată despre ce este vorba!
Julia Simon, biatlonistă franceză și vicecampioană olimpică cu ștafeta mixtă la Beijing, în 2022, a recunoscut că a comis furturi și fraude bancare, conform Adevărul.
Ea a folosit în repetate rânduri cardurile bancare ale coechipierei sale, Justine Braisaz-Bouchet, dar și ale unui fizioterapeut din cadrul echipei Franței.
Prejudiciul total este estimat la aproximativ 2.400 de euro, sumele retrase fiind mici, între 20 și 50 de euro fiecare.
Ulterior, mai mulți colegi de echipă și-au exprimat bănuielile cu privire la comportamentul ei, însă niciunul nu a depus o plângere oficială.
Biatlonista a fost judecată de Tribunalul Penal din Albertville și a fost condamnată la trei luni de închisoare cu suspendare. A primit și o amendă de 15.000 de euro pentru furt și fraudă bancară.
Inițial, pedeapsa era alta: două luni de închisoare cu suspendare și o amendă de 20.000 de euro. Femeia și-a recunoscut fapta, într-un final, însă a fost un drum lung. Ani de zile, ea a negat totul.
Federația Franceză de Schi, care a deschis un proces civil și a cerut simbolic daune de un euro, a anunțat că va organiza o întâlnire pentru a decide ce măsuri vor fi aplicate în privința lui Simon în urma condamnării.
„Prin urmare, Comisia Națională de Disciplină a Federației, care decisese anterior să amâne pronunțarea în așteptarea deciziei judecătorești, se va reuni din nou în cel mai scurt timp pentru a se pronunța asupra măsurilor disciplinare federale!”, se arată într-un comunicat al federației.
Mai mult, femeia riscă nu mai poată participa la viitoarele Jocuri Olimpice. Pentru a rămâne eligibilă la Jocurile Olimpice de iarnă de la Cortina d’Ampezzo 2026, suspendarea ei nu trebuie să depășească trei luni.