Sportul românesc este în doliu. A murit campionul care a reprezentat România la șase olimpiade

Sportul românesc este în doliu. A murit campionul care a reprezentat România la șase olimpiade

Sportul românesc este în doliu după decesul unui mare campion care a reprezentat România la șase Olimpiade de șah. Unul dintre cei mai valoroși și originali șahiști români a murit la 78 de ani.

Sportul românesc este în doliu

Marele campion de șah Mihai Șubă a murit, duminică, la vârsta de 78 de ani. După moartea sa, sportul românesc este în doliu. Mihai Șubă a reprezentat România la șase ediții ale Olimpiadei de Șah, între 1978 și 1992, și s-a confruntat cu marii maeștri ai lumii. Moartea sa a fost anunțată de reprezentanții Federației Române de Șah, într-un mesaj pe Facebook.

„A trecut în eternitate marele maestru Mihai Șubă, unul dintre cei mai valoroși și originali șahiști români. Spirit liber, plin de fantezie, profunzime și inovație, Mihai Șubă a adus un suflu unic în șahul românesc”, au transmis reprezentanții Federației Române de Șah.

Potrivit mesajului, regretatul sportiv a fost campion la României în trei rânduri și a fost desemnat mare maestru în anul 1978. Mihai Șubă a ocupat locul trei în Interzonalul de la Las Palmas (1982). Totodată a reușit performanța să rămână neînvins în confruntările cu marii maeștri Garry Kasparov și Anatoli Karpov.

„Campion al României de trei ori, mare maestru din 1978 și locul 3 la Interzonalul de la Las Palmas (1982), a rămas neînvins în fața marilor Karpov și Kasparov. În 2008 a devenit campion mondial la veterani, confirmând încă o dată clasa sa uriașă”, se mai arată în mesajul de condoleanțe.

Un mare sportiv a murit

Sportul românesc este în doliu după Mihai Şubă, un mare jucător de șah, un intelectual rafinat, om cald și plin de umor.

„Pentru prietenii și colegii lui, «Șubiță» a fost mai mult decât un mare jucător – un intelectual rafinat, un om cald, curios și plin de umor. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a fost anunțul Federației Române de Șah.

Marele maestru s-a născut în 1947, în Bucureşti. Federaţia Internaţională de Şah i-a conferit titlul de Maestru Internaţional în 1975. El a mai obținut distincţia de Mare Maestru Internaţional în 1978. A câştigat campionatul naţional de şah în 1980, 1981 şi 1985. Mihai Şubă a terminat pe primul loc la turneele de la Dortmund (1983), Praga (1985) şi Timişoara (1987).

În anul 1988 a plecat din România și a cerut azil politic în Marea Britanie. A reprezentat Anglia, la turneul european pe echipe din 1989. După căderea comunismului, în anul 1992, Mihai Şubă a început să evolueze din nou pentru România.

În cariera sa, Mihai Șubă a rerușit câteva partide remarcabile împotriva celor mai mari nume ale șahului mondial în anii ’80. Este vorba despre super-campionii Garry Kasparov și Anatoli Karpov.