Lia Olguța Vasilescu, vicepreședintă PSD, a amenințat că partidul său va depune moțiune de cenzură împotriva lui Ilie Bolojan (PNL) dacă reforma pensiilor magistraților nu va trece de Curtea Constituțională, iar premierul nu-și va da singur demisia.
„PSD nu mai stă la guvernare în orice condiții.
Probabil vom iniția o moțiune de cenzură împotriva lui Bolojan. Poate nu ajungem acolo, poate își dă demisia sau poate că trece legea în forma pe care o dorește dumnealui sau poate trece legea de Curtea Constituțională”, a declarat Lia Olguța Vasilescu, într-un interviu pentru Ionuț Cristache.
Social-democrata a spus că partidul său nu vrea să treacă în opoziție, ci să continue la guvernare, dar cu un alt premier. „Nu plecăm din coaliție, cu se pune problema să se rupă coaliția”.
Aceasta a amintit apoi că, oricum, într-un an și jumătate se va produce rotativa și PSD va da premierul.
Totodată, ea l-a acuzat pe Bolojan că „blochează tot” și a dat exemplu reforma administrației.
„Pachetul de administrație publică locală acum e blocat. E blocat pentru că trebuie să treacă și măsurile de reformă economică și măsurile de reformă a administrației centrale. Sunt condiții peste care noi nu trecem”, a insistat vicepreședinta PSD.
Nu e prima dată când primărița Craiovei își arată nemulțumirea față de politicile premierului Bolojan.
La mijlocul acestei luni, Olguța Vasilescu declara că „dacă niciuna dintre propunerile noastre nu va trece, ne retragem din coaliție”.
Dacă Bolojan va accepta propunerile, va rămâne premier, dacă nu, partidul se va retrage în Opoziție, a mai spus social-democrata.
De asemenea, luna trecută, întrebată dacă va cădea Guvernul în cazul în care premierul Ilie Bolojan nu schimbă modul în care vrea să facă această reformă, Olguța Vasilescu a răspuns scurt: „Da!”.
Duminică, premierul Ilie Bolojan a declarat că politicienii din coaliție, dacă au idei mai bune, n-au decât să le spună. Cea mai proastă situație e cea în care ești la putere și încerci să fii și în opoziție, a mai afirmat Bolojan.
„Oricine vine în guvernare va fi cu spatele la zid, dacă nu se iau măsurile luate de mine în ultima vreme. Miza mea nu e să fiu premier, dacă cei din coaliție au soluții mai bune, să le spună. (…)
„Dacă cineva din coaliție s-a răzgândit asupra a ceea ce a semnat, poate depune o moțiune de cenzură. Cea mai proastă situație este situația în care ești și la putere și încerci să fii și în opoziție”, a susținut premierul Ilie Bolojan.