Dimineață cu surprize la Catedrala Neamului! Enoriașii care au năvălit înăuntru s-au trezit față în față cu Ionuț Moșteanu și generalii lui, ocupați să se felicite între ei.
După minute bune de așteptare la ușile noii catedrale, credincioșii și-au pierdut răbdarea și au forțat intrarea. Odată ajunși în interior, au avut parte de o surpriză: Ionuț Moșteanu se afla alături de mai mulți generali ai MApN și alte oficialități. Printre participanți s-a numărat și ASR Radu, Principele Consort, notează gandul.ro.
Ministrul Apărării a intrat în zorii zilei în Catedrala Mântuirii Neamului, dorind să-și adune gândurile după vestea retragerii trupelor americane. Acesta a fost însoțit de șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, precum și de alți reprezentanți ai MApN.
Vizita a avut loc chiar înaintea întrevederii cu omoloaga sa din Franța, Catherine Vautrin. Întâlnirea s-a desfășurat în baza militară de la Sibiu. Ministrul Moșteanu i-a salutat pe rând pe toți reprezentanții oficiali prezenți la eveniment. Mai mult, a anunțat că nu a avut rol în organizarea evenimentului și a indicat că Biserica Ortodoxă Română este în măsură să ofere mai multe detalii.
Patriarhia Română a transmis un comunicat oficial în care a explicat evenimentele petrecute în dimineața zilei de 30 octombrie 2025. Potrivit instituției, între orele 8:00 și 8:30 a avut loc slujba de Te Deum oficiată de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, alături de clericii militari ai Armatei Române, cu prilejul celebrării pentru prima dată a Zilei Clerului Militar.
Patriarhia susține că accesul pelerinilor nu a fost blocat, iar incidentul de la ora 5:30 a fost cauzat de o simplă redirecționare temporară a fluxului de credincioși, pentru operațiuni de curățenie. Neînțelegerea ar fi determinat câțiva pelerini să creadă că intrarea va fi închisă complet, însă situația a fost rapid clarificată.