După ce patronul restaurantului „La Cocoșatu”, Ion Oiță, a fost găsit spânzurat, luni, anchetatorii stabilind că sinuciderea este cea mai probabilă idee, revin în actualitate alte cazuri mediatizate de oameni de afaceri care și-au pus final zilelor.
Ion Oiță a fost găsit spânzurat, luni, cel mai vehiculat motiv pentru acest gest fiind problemele din familie pe care afaceristul le-a avut în ultimii ani.
Fiul său, Florin Oiță, a fost implicat într-un accident rutier, în 2004, în urma căruia a fost nevoit să renunțe la cariera de tenismen.
Mai mult, din cauza unor complicații, medicii au fost nevoiți să amputeze piciorul drept al fiului omului de afaceri. Florin Oiță a fost pe cale de a-și pierde și piciorul stâng, din cauza unei infecții, familia sa făcând sacrificii enorme pentru a împiedica acest lucru, ducându-l la o clinică din Germania.
![]()
Un alt caz celebru de sinucidere în rândul oamenilor de afaceri este cel al lui Constantin Spark, socrul Andreei Antonescu, fostă componentă a trupei Andre.
Acesta deținea o afacere cu mezeluri, în județul Olt, și a fost găsit înjunghiat în sediul societății pe care o deținea.
Bărbatul s-a înjunghiat de trei ori în dreptul inimii, eforturile de resuscitare fiind fără rezultat.
Spark nu a lăsat niciun bilet de adio, însă cel mai vehiculat motiv este cel al datoriilor către bănci.
![]()
Radu Bogdan Pavlov este un alt caz intens mediatizat, omul de afaceri din Iași recurgând la sinucidere din cauza rușinii falimentului.
Acesta deținea o firmă de construcții în Iași și făcea parte dintr-un club off – road. Bărbatul a fost găsit mort în mașina sa, după ce s-a împușcat cu o armă de vânătoare.
Pavlov nu a lăsat un bilet de adio, însă cunoscuții săi susțin că acesta avea mari probleme cu banii și nu ar suportat rușinea ca afacerea sa să ajungă în faliment.
![]()
Poate cel mai celebru caz al unui om de afaceri care s-a sinucis este cel al lui Mihai Erbașu. Patron al mai multor firme de construcții și al unui hotel, bărbatul s-a aruncat de pe o clădire într-o piscină goală, fiind găsit căzut în genunchi și cu fața în jos.
Anchetatorii au stabilit, la acea vreme, că omul de afaceri a mai încercat să se spânzure cu un cordon, care s-a rupt, și să se înjunghie, înainte de a sări de pe clădire.
Acesta a lăsat un bilet de adio în care spunea că problemele financiare l-au împins să-și ia viața.