Cea mai scăzută rată a riscului de sărăcie din Uniunea Europeană a fost înregistrată în Bucureşti-Ilfov

La polul opus, există 28 de regiuni cu ponderi sub 10%. Această situaţie evidenţiază o discrepanţă puternică între zonele Uniunii. Cele mai mici valori s-au înregistrat în Bucureşti-Ilfov cu 3,7%, în Oost-Vlaanderen din Belgia cu 5,4% şi în Provincia Autonomă Bolzano/Bozen din Italia cu 5,9%.

În România, diferenţele regionale sunt evidente. Bucureşti-Ilfov rămâne cea mai bine poziţionată zonă, cu 3,7%. Vestul a raportat 13,3%, iar Nord-Vestul 14%. Situaţia se agravează treptat spre sud şi est, cu 17,4% în Sud-Muntenia, 26,4% în Nord-Est, 26,8% în Sud-Est şi 29,8% în Sud-Vest Oltenia. Aceste valori conturează un tablou limpede al inegalităţilor existente la nivel naţional şi european.

Cum este stabilit pragul riscului de sărăcie în Uniunea Europeană

Rata riscului de sărăcie arată câte persoane trăiesc cu venituri sub 60% din media naţională. Un astfel de nivel este considerat insuficient pentru un trai decent. În 2024, venitul mediu anual echivalent pe persoană în UE a fost de 21.582 de euro. Pe baza acestui nivel, pragul de sărăcie ajunge la 12.949 de euro pe an, adică aproximativ 1.079 de euro pe lună.

Oricine coboară sub acest plafon este încadrat ca fiind expus riscului de sărăcie. Diferenţele dintre state sunt însă uriaşe. În Bulgaria şi România, pragul abia trece de 390 de euro, în timp ce în Luxemburg depăşeşte 2.500 de euro. Ţări precum Danemarca, Austria, Irlanda, Olanda şi Belgia au limite situate între 1.500 şi 2.000 de euro.

În multe state din est şi sud, precum Letonia, Portugalia, Croaţia, Lituania, Polonia, Grecia şi Slovacia, nivelul scade sub 750 de euro, iar în Ungaria, România şi Bulgaria coboară chiar sub 500. Dintre cele patru mari economii europene, Germania rămâne în frunte cu un prag de 1.381 de euro, urmată de Franţa, Italia şi Spania, potrivit euronews.com.