Chelsea – FC Barcelona, cel mai așteptat meci de marți în Champions League

Chelsea - FC Barcelona, cel mai așteptat meci de marți în Champions League
Sursa foto: canva.com

Chelsea – FC Barcelona este cel mai așteptat meci al serii de marți din Champions League. Cele două echipe de tradiție luptă pentru cele trei puncte din etapa a 5-a a celei mai importante competiții intercluburi din Europa. Confruntarea începe la ora 22:00 și reprezintă capul de afiș al serii.

Aflate într-o situație deloc confortabilă în clasament, Chelsea și FC Barcelona împart locurile 11 și 12 în clasament, fiecare cu câte 7 puncte. Parcursul celor două de până acum a fost, mai degrabă, inconstant.

Chelsea a fost învinsă în primul meci de Bayern München cu 3-1, apoi a învins Benfica Lisabona cu 1-0 și Ajax Amsterdam cu 5-1. Totuși, în ultima etapă, londonezii au făcut un nou pas greșit, una dintre cele mai mari surprize din acest sezon, remiza din deplasare contra lui Qarabag, scor 2-2.

În schimb, FC Barcelona a avut un moral bun după succesul din prima etapă cu Newcastle, scor 2-1, dar apoi a pierdut contra PSG, învingătoarea din ultimul sezon al Champions League impunându-se cu 2-1. Barcelona a învins-o ulterior pe Olympiacos cu 6-1, dar a remizat cu Brugge, scor 3-3.

Va fi al 15-lea meci continental dintre cele două echipe. Au fost 4 victorii pentru fiecare echipă și 6 meciuri s-au terminat la egalitate. Ultima partidă dintre cele două a fost în urmă cu șapte ani, când FC Barcelona s-a calificat în sferturile de finală.

Cum arată cotele la pariuri

Conform cotelor la pariuri online, londonezii pornesc cu prima șansă, dar per total se anunță un meci de care pe care, deschis oricărui rezultat. Cea mai mică probabilitate, în viziunea agențiilor de pariuri, este pentru un rezultat de egalitate. Iată cum arată cotele:

  • victorie Chelsea – 2.22
  • egal – 3.80
  • victorie FC Barcelona – 2.80

Arsenal – Bayern, duel de cinci stele pe Emirates

Emirates Stadium găzduiește duelul dintre Arsenal Londra și Bayern München. Programat miercuri, de la ora 22:00, acest meci pune față în față ocupantele primelor două locuri din clasamentul Champions League. Arsenal are cea mai bună apărare, fără gol primit, în timp ce Bayern are cel mai bun atac, la egalitate cu PSG. Așteptările sunt mari de la acest meci între două echipe în formă. Arsenal a învins-o pe Tottenham la scor, iar Bayern a făcut și ea spectacol în ultima etapă.

Echipele se știu bine și s-au mai întâlnit de 14 ori. Ultima dată în sferturile de finală din 2024, când Bayern München a trecut mai departe cu 3-2 la general. Per total, Bayern are opt victorii, trei meciuri s-au terminat la egalitate, iar de trei ori Arsenal a câștigat. Iată și cotele la pariuri pentru acest meci:

  • victorie Arsenal – 2.05
  • egal – 3.60
  • victorie Bayern – 3.25

Atlético Madrid – Inter Milano

Tot miercuri se va disputa și meciul dintre Atlético Madrid și Inter Milano. Cristi Chivu are patru victorii la rând în Champions League, dar moralul jucătorilor e zdruncinat de eșecul din campionat cu AC Milan. Totuși, Chivu a demonstrat că știe să își capaciteze jucătorii în meciurile continentale. Pe terenul lui Atlético se câștigă greu, motiv pentru care spaniolii au prima șansă la pariuri. Totuși, Atlético a făcut doar 6 puncte din cele 12 posibile și este pe locul 17. Cotele pentru acest meci sunt următoarele:

  • victorie Atlético – 2.25
  • egal – 3.40
  • victorie Inter – 3.00

Acestea sunt cele mai tari meciuri din această săptămână din Champions League, iar așteptările fanilor sunt mari. Spectacolul este prezent adesea în competiție, astfel că ne putem aștepta la multe goluri.