Michelle Obama acuză comportamentul lui Trump la adresa femeilor: „Este intolerabil și rușinos”

Michelle Obama acuză comportamentul lui Trump la adresa femeilor: „Este intolerabil și rușinos”
foto:http://www.huffingtonpost.co.uk

Michelle Obama, soția președintelui american Barack Obama a denunțat afirmațiile lui Donald Trump, drept „intolerabile și rușinoase” la adresa femeilor, condamnându-l pe candidatul republican pentru comportamentul său de prădător sexual.

„Indiferent de partidul din care face parte — democrat, republican sau independent — nicio femeie nu merită să fie tratată în această manieră. Nimeni nu merită acest tip de jigniri'', a declarat Prima Doamnă a SUA într-un discurs pasionat, rostit în cadrul unui miting electoral al candidatei democrate la Casa Albă, Hillary Clinton, organizat în statul New Hampshire.

Donald Trump este acuzat de hărțuire sexuală de mai multe femei și nu se dă în lături de la a jigni și face cele mai nesăbuite declarații privind femeile, informează Agerpres.