Mii de oameni, fără curent electric în România. Cei care cred că problemele majore de tip Ev Mediu țin doar de trecut nu au văzut ninsorile din 2026, care au afectat grav județul Alba. În jur de 8.000 de oameni au rămas fără curent electric de vineri, iar astăzi, marți, sunt în aceeași situație.
Deși prefectura susține că echipele de intervenție sunt pe teren, rezultatele întârzie să apară, iar situația rămâne gravă.
Prefectura Alba a anunţat că marţi dimineaţă sunt în continuare fără curent electric 7.773 de utilizatori, 39 de echipe ale DEER – Sucursala Alba fiind în teren pentru remedierea situaţiei.
Pentru a rezolva problemele, sunt dislocate pe raza judeţului Alba 24 de generatoare (7 prin IGSU şi 17 DEER). Aceste generatoare vor fi puse în funcţiune în zone critice, în funcţie de situaţia din teren, conform analizei DEER, pentru asigurarea energiei electrice în cel mai scurt timp a utilizatorilor afectaţi.
Lipsa energiei afectează și alimentarea cu apă în anumite zone. Din cauza problemelor cu energia electrică la staţia de pompare, la nivelul UAT Gârda de Sus sunt nealimentaţi cu apă potabilă 120 de abonaţi.
„Circulaţia pe autostrăzi, drumurile naţionale şi judeţene se desfăşoară în condiţii de iarnă. În ultimele 24 de ore s-a intervenit pentru menţinerea circulaţiei în condiţii de siguranţă cu 86 utilaje. Monitorizarea situaţiei şi coordonarea tuturor acţiunilor continuă prin Centrul Judeţean de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei, toate instituţiile implicate fiind în alertă permanentă,” arată Prefectura, potrivit Știripesurse.
Județul Alba rămâne cel mai afectat din țară în ceea ce privește numărul abonaților fără energie electrică după ninsorile abundente.
Deși ninsorile au acoperit orașul cu zăpadă și gheață, autoritățile locale au fost criticate pentru lipsa unei intervenții eficiente. Primarul municipiului Alba Iulia, Pleșa, a organizat o acțiune mediatizată de deszăpezire a scărilor de la Pasajul Cetate, dar în rest orașul rămâne acoperit de nămeți. Drumurile pietonale nu sunt deszăpezite, iar pe multe străzi nu a fost împrăștiat nisip, transformând orașul într-un imens patinoar în aer liber.