Dominika Cibulkova, noua REGINĂ de la Singapore. Slovaca a învins-o categoric pe liderul mondial Angelique Kerber și a câștigat Turneul Campioanelor

Dominika Cibulkova, noua REGINĂ de la Singapore. Slovaca a învins-o categoric pe liderul mondial Angelique Kerber și a câștigat Turneul Campioanelor
Foto: ProSport.ro

Dominika Cibulkova este noua regină de la Turneul Campioanelor.

Slovaca a câștigat cel mai titrat turneu al anului după ce a învins-o în finală pe Angelique Kerber, liderul mondial, în două seturi.

Cibulkova s-a impus cu scorul de 6-3, 6-4, în finala câștigată în fața numărului 1 mondial, pentru care a avut nevoie de o oră și 16 minute.

Pentru slovacă participarea la Turneul Campioanelor a avut loc în premieră, astfel că reușita este cu atât mai mare.

Victoria jucătoarei din Slovacia vine după ce Kerber reușise să o învingă în meciul din grupe din cadrul acestui turneu.

Cibulkova s-a calificat în semifinale după ce a învins-o pe Simona Halep, victoria în fața româncei fiind suficientă chiar dacă fusese învinsă de Kerber și de Keys.