Compania Construcții Erbașu a anunțat că lucrările pe care le efectuează la Centrul de Patologie Neurovasculară și Neurochirurgie din Cluj-Napoca sunt „într-un stadiu foarte avansat”. Centrul va include „săli de operație, terapie intensivă și imagistică dedicate intervențiilor de înaltă complexitate”.
„Construim la 𝐂𝐥𝐮𝐣-𝐍𝐚𝐩𝐨𝐜𝐚 un obiectiv medical de referință: 𝐂𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐏𝐚𝐭𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐞 𝐍𝐞𝐮𝐫𝐨𝐯𝐚𝐬𝐜𝐮𝐥𝐚𝐫𝐚 𝐬̦𝐢 𝐍𝐞𝐮𝐫𝐨𝐜𝐡𝐢𝐫𝐮𝐫𝐠𝐢𝐞.
⏩️ Lucrările se află într-un stadiu foarte avansat, conturând o infrastructură modernă ce va include săli de operație, terapie intensivă și imagistică dedicate intervențiilor de înaltă complexitate. După finalizare, centrul va consolida capacitatea de tratament și va susține dezvoltarea serviciilor medicale specializate la nivel regional.
Proiectul este finanțat prin Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, cu sprijinul Consiliului Județean Cluj și al Ministerului Sănătății, și este realizat de echipa noastră în asociere cu Cubicon Invest, Mansart Corporate și Professional Tech Construct Design.
Mulțumim tuturor celor implicați în cadrul acestui proiect!
Construim pentru viitor.
În România”, a transmis compania Construcții Erbașu, pe Facebook.