Italia: O româncă și-a înscenat un jaf, după ce a pierdut la cazino banii pe care trebuia să-i trimită familiei

Italia: O româncă și-a înscenat un jaf, după ce a pierdut la cazino banii pe care trebuia să-i trimită familiei
Sursa foto: Freepik

O româncă stabilită în Italia a reclamat la poliție un jaf inexistent, pentru a masca faptul că a pierdut mai mulți bani la cazino.

Românca și-a înscenat un jaf

Femeia, în vârstă de 46 de ani, s-a prezentat la secția din Villa Latina și le-a spus carabinierilor că, în drum spre casă, a fost atacată din spate de un individ aflat pe bicicletă. El a lovit-o, ea a căzut inconștientă, iar când s-a trezit nu mai avea un colier din aur, trei verighete și 250 de euro.

Carabinierii au intrat la bănuieli încă de la început, apoi au făcut cercetări și, cu ajutorul camerelor de supraveghere din zona presupusului jaf, au descoperit că fapta n-a existat.

De fapt, femeia pierduse banii la cazino

Până la urmă, agenții au aflat ce s-a întâmplat de fapt: femeia pierduse la cazinourile locale banii pe care trebuia să-i trimisă în România, la familia sa, așa că a inventat povestea pentru a scăpa de mustrările rudelor.

Românca e acum acuzată că a simulat o infracțiune și a pus degeaba carabinierii pe drumuri, scrie presa locală.