Avionul companiei Ryanair care se deplasa de la Bruxelles către Malta, a fost nevoit să aterizeze de urgență, după ce la bordul navei a avut loc o încăierare violentă între pasageri.
Imaginile filmate de Tommy Engere, pasager în cursa respectivă au devenit rapid virale pe internet. El a descris oamenii implicați în altercație ca fiind „țigani din Europa de Est, care știu să vorbească un pic franceză și au un comportament foarte violent”, a relatat site-ul rt.com
„Totul a început când o femeie în vârstă și-a schimbat locul și mi-a zis că am lovit-o în cap. Apoi o luptă uriașă a izbucnit în mometul în care doi bărbați belgieni au încercat să intervină. Ei au atacat pe toți cei care erau în jurul lor” a declarat aceasta pentru The Sun.
Videoclipul prezintă un mare haos la bordul aeronavei, pasagerii se aud cum țipă, îndemnându-i pe oameni să se oprească.
Aterizare de urgență în Italia
#DIRECT_ONE_9cubx6#
„Situația a scăpat de sub control, se comportau ca și cum ar fi fost drogați sau consumaseră băuturi alcoolice.”
Pilotul a anunțat că acest tip de comportament este inacceptabil, și din acest motiv se va efectua aterizarea de urgență. Avionul a aterizat în Pisa, Italia, unde luptătorii au fost arestați.