Un câștig neașteptat la un loz răzuibil s-a transformat într-un conflict tensionat între doi români stabiliți în Italia. Disputa vizează dreptul asupra premiului de 500.000 de euro, după ce femeia care a încasat biletul a dispărut.
Incidentul a avut loc în localitatea Carsoli, unde cei doi parteneri au mers într-un centru comercial pentru a petrece ziua de 8 martie. Bărbatul susține că a cumpărat un loz în valoare de 5 euro și i l-a oferit partenerei drept un gest simbolic de Ziua Femeii.
Momentul decisiv a venit atunci când femeia a răzuit biletul și a descoperit că a câștigat premiul cel mare, în valoare de 500.000 de euro. Cei doi s-au deplasat imediat la barul de unde fusese cumpărat lozul, iar proprietarul a confirmat autenticitatea și valoarea câștigului, scrie publicația italiană Il Messaggero.
După confirmarea premiului, situația a degenerat rapid, potrivit relatării bărbatului, care susține că partenera sa a plecat singură către o bancă. Acesta afirmă că femeia nu s-a mai întors acasă și a întrerupt orice formă de comunicare, ceea ce a amplificat tensiunile.
Bărbatul consideră că gestul de a oferi lozul nu presupunea renunțarea la eventualul câștig și susține că are dreptul la o parte din bani. El afirmă că poate prezenta martori și dovezi care confirmă că el a achitat biletul și intenționează să se adreseze autorităților.
Proprietarul barului în care a fost achiziționat lozul a confirmat că bărbatul este cel care a cumpărat biletul câștigător. Cu toate acestea, acesta a refuzat să ofere detalii despre identitatea persoanei care a revendicat premiul, invocând confidențialitatea.
„Nu dezvălui acest lucru din motive de confidențialitate și pentru că i-am făcut o promisiune acestei persoane. Această persoană cu siguranță nu este o proastă; mi-a arătat biletul și m-a întrebat dacă este într-adevăr așa cum a înțeles ea – că a câștigat 500.000 de euro. Am verificat de două ori și am văzut că este exact așa cum a spus”, a declarat acesta, relatează Adevărul.
Situația este complicată de legislația italiană, care tratează lozurile răzuibile drept titluri la purtător, acordând dreptul de încasare celui care deține fizic biletul.