Lia Olguța Vasilescu, vicepreședintă PSD și primărița Craiovei, l-a numit pe premierul Ilie Bolojan (PNL) „șobolanul ăl mare”, chiar în ziua în care PSD a anunțat că va denunța la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) o presupusă campanie „nazistă” împotriva sa, pornită chiar de la portretizări în online ale social-democraților sub forma unor șobolani.
Declarațiile au fost făcute la evenimentul „Momentul Adevărului”, în cadrul căruia social-democrații au votat să-i retragă sprijinul politic premierului liberal Ilie Bolojan.
Bolojan „cică pune lanterna pe șobolanii pe care i-a găsit în cămară, dar în cămara aia nu o fi găsit nicio oglindă să vadă că șobolanul ăl mare are o singură sprânceană și se uită încruntat la români?
Vine dna vicepremier (Oana Gheorghiu), care nu a condus în viața ei niciun coteț cu curci, are un singur merit – că își trăgea bani, câte 5.000 de euro pe lună, din banii pentru donații pentru copiii cu cancer – și trebuie să se listeze la bursă companiile.
Nu scrie în programul de guvernare de Romgaz, Hidrolectrica, Aeroportul București, Portul Constanța etc. Se amintește de jalonul 443 (din PNRR) care a fost introdus de (Cristian) Ghinea, alt habarnist. Încetați să mai mințiți! Niciodată PSD nu va fi de acord să vindem pe bucăți companii profitabile.
Noua campanie e că primarii sunt supărați că nu mai pot să fure. Dl Bolojan a fost primar. Știe dl Bolojan cum se fură?”, a afirmat Lia Olguța Vasilescu.
Premierul Ilie Bolojan a lansat vineri cele mai dure critici de până acum la adresa PSD, afirmând că „atunci când am deschis cămara statului, am găsit niște șobolani și am pus lumina pe ei”. Acești șobolani rod tot și de aceea sunt acum atât de disperați, că știu că nu vor mai putea face acest lucru.
Pornind de la această comparație, pe rețelele sociale a fost ”adaptată” o campanie anti-Bolojan inițiată chiar de PSD, prin care social-democrații au fost portretizați în imagini ca niște șobolani. Asta a determinat partidul să reacționeze.
Astfel, PSD a anunțat că va sesiza Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) și Parchetul, acuzând că e vorba despre „o campanie de sorginte nazistă” și că aceasta este „în mod vădit o campanie coordonată, cu un stil propriu și o concepție unică, prin care se urmărește denigrarea a unei categorii de cetățeni, prin utilizarea unor tehnici de dezumanizare folosite anterior pe scară largă de către regimul nazist, sub coordonarea sinistrului ministru al Propagandei, Joseph Goebbels, cu scopul justificării atrocităților din timpul Holocaustului”.