Curtea Constituţională a respins obiecțiile președintelui Nicușor Dan cu privire la modificările Legii energiei electrice şi a gazelor naturale. Magistrații au stabilit că actul normativ, în forma adoptată de Parlament, este constituţional.
Înfrângere la Curtea Constituțională pentru Nicușor Dan
Judecătorii constituţionali au respins, cu majoritate de voturi, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de preşedintele României la legea de modificare a Legii energiei electrice şi a gazelor naturale. Curtea Constituțională a apreciat că modificările operate de Parlament sunt constituționale, în raport cu criticile formulate.
Potrivit comunicatului, Parlamentul s-a încadrat în limitele cererii de reexaminare a legii criticate de preşedintele României. Noul act normativ adoptat propune soluţii legislative congruente cu obiectul acestei cereri și respectă jurisprudenţa în privinţa redeschiderii procedurii de legiferare ca urmare a formulării unei cereri de reexaminare.
„Prin urmare, Curtea a stabilit că legea criticată nu încalcă art.77 alin.(2) şi art.147 alin.(4) din Constituţie”, se precizează în comunicat.
Ce a stabilit instanța constituțională
Curtea Constituțională a stabilit, cu privire la criticile de constituționalitate următoarele:
- legea criticată, în redactarea sa iniţială, reglementa, în esenţă, aspecte referitoare la dreptul prosumatorilor la compensarea cantitativă a energiei electrice consumate din reţea cu energia electrică produsă şi livrată în reţea, precum şi la compensarea financiară a acesteia. Totodată, prevedea că responsabilitatea în materie de echilibrare pe piaţa de energie electrică revenea prosumatorilor care au putere instalată de producere a energiei electrice de cel puţin 900 kW, în condiţiile în care art.5 alin.(2) lit.b) din Regulamentul (UE) 2019/943 al Parlamentului European şi al Consiliului stabileşte că o asemenea responsabilitate vizează instalaţiile de producere a energiei electrice cu o putere instalată inferioară celei prevăzute de legea criticată (400 kW);
- preşedintele României a formulat o cerere de reexaminare a legii cu privire la chestiunile antereferite;
- potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, redeschiderea procedurii legislative se realizează numai cu privire la aspectele antamate în cererea de reexaminare a legii;
- Camera Deputaţilor şi Senatul au adaptat conţinutul normativ al legii la cele solicitate prin cererea de reexaminare, soluţiile legislative astfel adoptate încadrându-se în obiectul acestei cereri;
- în aceste condiţii, Parlamentul nu a depăşit limitele reexaminării prin adoptarea dispoziţiilor mai sus menţionate, respectând prevederile constituţionale incidente în materia reexaminării legii.