Gheorghe Hagi, selecționerul echipei naționale, l-a felicitat pe antrenorul Cristian Chivu pentru titlul de campion al Italiei, la fotbal, cu Internazionale Milano.
Selecţionerul echipei naționale de fotbal l-a felicitat pe Cristian Chivu pentru performanța pe care a reușit-o cu Internaționale Milano, în primul sezon petrecut pe banca echipei. Gică Hagi a făcut o postare, pe Facebook, în care a apreciat efortul depus de tehnicianul român.
„Felicitări, Cristian Chivu pentru cucerirea titlului de campion în Serie A cu Inter! Un rezultat uriaş si o confirmare a muncii tale extraodinare!”, a scris Hagi pe Facebook.
Inter Milano s-a detașat în câștigătoare a actualei ediții de campionat, după victoria înregistrată cu Parma, scor 2-0. Echipa condusă de Chivu, de pe banca tehnică, are un avans de 12 puncte față de Napoli, cea de-a doua clasată, cu doar trei runde rămase din campionat. Nerazzurrii au încheiat, practic, sezonul, înainte de fluierul final, cu avantajul necesar pentru a revendica titlul de campioni.
Inter a obținut al 21-lea său titlu de campioană, la primul sezon cu Chivu pe bancă. El a fost numit după ce, în sezonul trecut, a reușit să salveze Parma de la retrogradare. Mai mult, Chivu are ocazia să realizeze eventul, în acest sezon, dacă o va învinge pe Lazio în finala Cupei Italiei, programată pe 13 mai, pe Stadio Olimpico din Roma.
Pentru Cristian Chivu, trofeul obținut cu Inter Milano, pentru care a fost felicitat și de Gică Hagi, reprezintă primul titlu câştigat în cariera sa de antrenor la seniori. Realizarea marchează debutul palmaresului său ca tehnician în competiţii majore.
Anterior, Cristian Chivu a mai câştigat titlul în Italia, tot cu Inter, în 2008, 2009 şi 2010, ca fotbalist. Acest prim trofeu ca tehnician reprezintă o etapă importantăr, consolidându-i reputaţia în fotbalul italian. Totodată îi oferă un punct de plecare solid pentru viitoarele provocări la nivel de seniori.