BREAKING NEWS: Leul, în cădere liberă. Cea mai proastă cotație din istorie în fața Euro, la cursul BNR

BREAKING NEWS: Leul, în cădere liberă. Cea mai proastă cotație din istorie în fața Euro, la cursul BNR

România se confruntă cu cel mai prost moment din istorie pe piața valutară: euro a atins cel mai ridicat nivel înregistrat vreodată la cursul BNR, potrivit datelor publicate pe 4 mai 2026.

Euro depășește orice precedent: cel mai mare curs din istoria BNR

După ce a încheiat săptămâna trecută cu un record istoric, leul pierde și mai mult teren în fața euro. Astăzi, un euro a ajuns la nivelul de 5, 19 lei, potrivit cursului valutar oficial, publicat de Banca Națională a României.

Euro a continuat să crească pe piaţa interbancară şi în dimineaţa de luni, 4 mai, 2026. Moneda europeană a început ziua la 5,21 lei, mult peste nivelul anunţat de BNR la cea mai recentă referinţă anunţată joi, 30 aprilie 2026. După ora 9.30, euro a revenit la 5,20 lei.

Precedentul record a fost atins joi, 30 aprilie 2026, când leul a ajuns cea mai mică valoare din istorie la cursul BNR (curs EUR/RON), 5,1417 lei/euro, conform referinţei oficiale anunţate de Banca Naţională a României.

Până la această criză, cel mai mare nivel din istorie pentru euro la cursul BNR a fost înregistrat pe data de 8 mai 2025 când Banca Naţională a României a anunţat o referinţă de 5,1222 lei/euro.

Recordul a fost înregistrat în contextul alegerilor prezidenţiale în care Nicuşor Dan şi George Simion au intrat în turul 2, după anularea primului tur al prezidenţialelor din noiembrie 2024.

Efectele căderii leului

Un leu mai slab în fața euro înseamnă automat scumpiri pentru produsele importate din Uniunea Europeană, precum alimente sau mașini. Țara noastră importă două treimi din consumul de mâncare.

De asemenea, înseamnă scumpiri pentru abonamentele la telefonie, filme, muzică. În fine, un leu slab în fața euro face viața grea celor cu chirii sau rate în euro, care vor avea de plătit mai mult.

Aceste efecte vin în contextul în care economia era deja afectată de creșterea prețurilor energiei, cauzate de războiul din Iran, dar și de creșterea taxelor efectuată anterior de Executiv pentru a reduce deficitul.