Dosarul care îl vizează pe fostul șef al Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, Cristian Popescu Piedone, intră oficial în faza de judecată. Magistrații au respins definitiv contestația formulată de acesta și au menținut decizia prin care poate fi judecat într-un caz de corupție legat de un control efectuat la un hotel din Sinaia.
Decizia finală a venit marți, 5 mai 2026, din partea Curtea de Apel Brașov, care a respins contestația depusă de Cristian Popescu Piedone și l-a obligat inclusiv la plata cheltuielilor judiciare. Instanța a păstrat integral soluția stabilită anterior de Tribunalul Brașov, confirmând că fostul șef ANPC poate fi judecat pentru presupuse fapte de corupție.
Ancheta vizează un control organizat la Hotel Internațional Sinaia, unde, potrivit procurorilor, Piedone ar fi transmis în avans informații confidențiale despre verificările oficiale. Suspiciunile au apărut după interceptarea unor convorbiri telefonice purtate, susțin anchetatorii, de pe numărul folosit de șoferul acestuia.
Potrivit stenogramelor aflate la dosar, fostul șef ANPC ar fi oferit indicații clare privind modul în care unitatea trebuia pregătită înaintea inspecției. Discuțiile ar fi vizat atât zona de alimentație, cât și camerele care urmau să fie prezentate inspectorilor.
„Du-te în bucătărie și sus sau jos, una dintre bucătării sau e o bucătărie comună, nu? (…) Vezi și tu care-i mai utilată, mai țiplă, mai nu știu ce, pune-i p-ăia să-și ia halate, tot ce trebuie pe ei, să aibă bonete în cap, să… mănuși în mână (…) Da? Să-și facă așa un aranjament frumos prin frigider, să aibă capace pe oale, dacă are din alea oale neconforme să le dea de acolo (…) Și doi, spune la recepție să-mi pregătească trei camere pe un etaj (…) Ă! Țiplă, cu cearceafuri noi cu… cu husă la cu… la saltea cu tot ce corespunde, prosoape… Să fie tot ca să dau și un exemplu: Uite, domne, patru stele”, ar fi transmis Piedone, potrivit procurorilor, relatează Capital.
Anchetatorii susțin că aceste instrucțiuni ar fi urmărit influențarea rezultatului controlului și prezentarea unei imagini favorabile a unității verificate.
Cristian Popescu Piedone a respins constant acuzațiile formulate împotriva sa și a susținut public că nu a avertizat hotelul în legătură cu verificarea. Totodată, el a negat existența oricărui beneficiu financiar sau a unui trafic de influență.
„Nu am făcut trafic de influență, nu am luat un leu (…) dacă există dovezi, înseamnă că telefoanele mele au fost ascultate”, a spus Piedone.
Fostul președinte ANPC a recunoscut, însă, că are o relație veche de prietenie cu Dan Radu Rușanu, numele acestuia apărând în ancheta procurorilor. Dosarul a fost deschis după perchezițiile efectuate în vara lui 2025 în București, Ilfov și pe litoral.