“A făcut un accident vascular cerebral, l-au luat cu targa din cabinet și în jurul lui se strânseseră părinți disperați: Vă mai întoarceți astăzi?”. Oamenii sar în APĂRAREA medicului Burnei

“A făcut un accident vascular cerebral, l-au luat cu targa din cabinet și în jurul lui se strânseseră părinți disperați: Vă mai întoarceți astăzi?”. Oamenii sar în APĂRAREA medicului Burnei
Foto: evz.ro

După ce medicul Gheorghe Burnei a intrat în vizorul procurorilor, acesta fiind acuzat de luare de mită și de experimente ilegale pe copii, mai mulți oameni care îl cunosc au sărit în apărarea sa.

Chirurgul pediatru a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile, acesta nemaiputând să-și îndeplinească sarcinile profesionale în această perioadă.

Una dintre persoanele care îi sar în apărare medicului este Luiza Ene-Corbeanu.

Aceasta începe postarea de pe Facebook într-un mod destul de ironic față de cei care îl contestă pe medicul Burnei, folosind comparații destul de dure.

“Am cugetat mult dacă să scriu despre profesorul Burnei. Nu pentru că n-aș ști ce. Nicidecum. La cât de mulți pricepuți nedescoperiți au apărut de câteva zile, mă simt chiar complexată că încă nu stăpânesc prea bine metoda clinică pentru distracția femurului sau tibiei, pentru care domnul profesor are brevet de invenție.

Luând la mână cele peste 20.000 de operații pe care le-a făcut până acum, nu îmi dau seama, deocamdată, dacă a strâns bine șuruburi, dacă a folosit substanțe de umplere adecvate, dacă a tăiat corespunzător, dacă are vreun merit că un copil poate merge în urma experimentelor abominabile la care profesorul Burnei ii supunea. Dar sunt absolut convinsă că vor apărea specialiști care ne vor lumina că acest om a fost, de fapt, un ucigaș mediocru de prunci nedoriți.

Probabil că, uneori, profesorul Burnei intra în sala de operații cu gânduri criminale, pentru că asta e menirea unui chirurg – să taie și să suprime. La naiba! Cum de nu le-a spus nimeni miilor de părinți care dormeau în fața ușii cabinetului că doctorul ăsta e rău, prost pregătit și dornic de experimente eșuate?”, a scris Eliza Ene-Corbeanu.

Aceasta povestește despre un episod tragic din viața medicului, momentul în care a suferit un accident vascular celebral în timp ce se afla la serviciu.

„Acum câțiva ani, în timp ce consulta a făcut un accident vascular cerebral. L-au luat cu targa din cabinet, iar în jurul lui se strânsesera părinți disperați: " domnule profesor, vă mai întoarceți astăzi? "

S-a întors, nu atunci, dar la scurt timp și a continuat să facă ce știa mai bine.

Dintr-o dată, tot ce a realizat până acum este un dezastru. Pentru că așa au hotărât niște pricepuți.

Cel mai greu a fost să-i explici ca după ce s-a întâmplat azi noapte, nu mai are voie în spital. Nu se știe pentru cât timp. I-am spus asta cu atâta greutate, de parcă rosteam condamnări la moarte.

După 16 ore de percheziții asidue, au descoperit că avea oase în cabinet. Probabil se așteptau la un mușchi țigănesc sau o păstramă. La ce-i trebuie unui profesor oase? Ăla era frigiderul pentru apă plată și ceai verde.

Am lăsat în urmă părinți disperați ai căror copii sunt programați la operații în următoarele zile.

'" Și cu noi cum rămâne? Vă dau voie procurorii să ne operați?"

Nu se poate, oameni buni. Un chirurg cu mâinile încătușate nu servește nimănui.

Aruncați-l și rugați-vă să vă dea Dumnezeu sănătate.

A, și mergeți la vot! Ca să fie bine, să nu fie rău….”, a mai spus aceasta pe Facebook.