Un raport făcut de Curtea de Conturi arată că avem 8.000 de români care primesc de la stat venitul minim garantat, însă ei sunt apţi de muncă. Raportul mai arată că aceștia fie nu au vrut să muncească, fie nu au știut și nici nu au fost consiliați de autoritățile competente.
"Circa 4% din numărul de persoane beneficiare de venit minim garantat ar fi putut ocupa unul din aceste locuri de muncă pentru muncitori necalificați, având în vedere nivelul redus de pregătire profesională a acestei categorii de beneficiari", se arată într-un audit al Curţii de Conturi citat de jurnaliştii de la Economica.net
Următoarea etapă a presupus ca inspectorii de la Curtea de Conturi să compare oferta de locuri de muncă existentă pentru muncitorii necalificaţi cu repartiţia teritorială a persoanelor apte de muncă, cu vârsta până la 65 de ani, care primesc din partea statului venitul minim garantat. Concluzia este una nefavorabilă României, şi anume că aceşti oameni, în cazul în care ar fi fost asistaţi social, ar fi putut să fie angajaţi, fără să fie necesară o specializare sau experienţă.
„În fiecare din cele opt regiuni existau locuri de muncă vacante în anul 2015, iar în situația în care cele 8.014 locuri ar fi fost ocupate, s-ar fi realizat o economie totală la bugetul de stat într-un an în sumă de 23.590 mii lei (suma a fost calculată prin aplicarea la nivelul mediu lunar de 230 lei al venitului minim garantat și a cheltuielilor conexe aferente: taxele poștale -1% și contribuția de asigurări sociale de sănătate -13 lei).
De asemenea, dacă aceste persoane ar fi ocupat unul din locurile de muncă vacante s-ar fi adus și venituri suplimentare la bugetul general consolidat prin plata contribuţiilor sociale obligatorii. Astfel, în ipoteza că aceste persoane beneficiare de venit minim garantat s-ar fi angajat şi ar fi realizat salariul minim pe economie, contribuțiile obligatorii ar fi fost în sumă 558 lei/lună/persoană.
Prin urmare, în situaţia în care un număr de 8.014 beneficiari de venit minim garantat (4% din totalul beneficiarilor apţi de muncă) ar fi ocupat un loc de muncă, s-ar fi realizat pe de o parte o economie la bugetul de stat în anul 2015 în sumă estimată de 23.590 mii lei, precum şi venituri suplimentare la bugetul general consolidat în sumă estimată de 53.662 mii lei”.
Acestea sunt date îngrijorătoare din raportul Curții de Conturi.
Cifrele nu mint şi trebuie menţionat că bugetul României ar fi putut câștiga 77,2 milioane de lei în decursul unui an. La finalul anului trecut, în România erau 228.000 de persoane care primeau venitul minim garantat, asta potrivit Economica.net.