Jurnalistul Liviu Avram a povestit un episod interesant petrecut înainte ca Executivul Grindeanu să adopte Ordonanața 13 de modificare a Codurilor penale.
”Culeasă de prin Ministerul Justiției
Înainte de adoptarea ordonanței 13, Florin Iordache și-ar fi convocat în ședință directorimea din minister și le-ar fi cerut să iasă, să explice, să justifice proiectele de ordonanță puse în dezbatere.
La care o directoare mai înfiptă i-ar fi zis: „Domnule ministru, noi nu semnăm, nu explicăm și nu justificăm nimic legat de aceste ordonanțe. Noi am mai trecut prin așa ceva și ministrul acela care făcea ce faceți dvs. acum a fost condamnat”.
Este vorba de Tudor Chiuariu”, a scris Liviu Avram, pe Facebook.
Duminică, Executivul PSD-ALDE a abrogat ordonanța 13, dar a preluat majoritatea articolelor din ea și le-a inclus într-un nou proiect de lege pe care l-a trimis deja la Secretariatul General al Guvernului. (Detalii AICI)
Tudor Chiuariu a fost condamnat definitiv, pe 24 ianuarie 2014, la 3 ani și șase luni de închisoare cu suspendare, în dosarul Poșta Română.