Senatorul McCain a declarat că presa liberă a avut un rol decisiv în stabilirea ordinii internaționale după cel de-Al Doilea Război Mondial a declarat într-un interviu difuzat duminică de postul de televiziune NBC în cadrul emisiunii „Meet the Press”.
„Urăsc presa. Vă urăsc în special pe dvs.”, i-a spus senatorul în glumă intervievatorului, Chuck Todd, de la Conferința Internațională de Securitate de la Munchen.
„Însă adevărul este că avem nevoie de dvs. Avem nevoie de o presă liberă. Trebuie să o avem. Este vital”, a continuat McCain.
„Acum, vorbind serios: dacă vrei să menții democrația așa cum o știm, trebuie să ai o presă liberă și de multe ori ostilă. Fără ea, mă tem că am pierde cu timpul atât de mult din libertățile noastre individuale. Așa încep dictatorii”, a mai spus el.
„Ei încep prin suprimarea presei libere. Cu alte cuvinte – o consolidare a puterii. Dacă te uiți în istorie, primul lucru pe care l-au făcut dictatorii a fost să închidă presa. Nu spun că președintele Trump încearcă să fie un dictator. Spun doar că trebuie să înțăm lecțiile istoriei”, a declarat senatorul republican, potrivit deadline.com.