Războiul petrolului de șist: Oculta arabă pierde rușinos, iar cartelul din Rusia se trezește la realitate

Războiul petrolului de șist: Oculta arabă pierde rușinos, iar cartelul din Rusia se trezește la realitate

După un declin de doi ani provocat de plonjonul cotației petrolului de la 100 la 26 de dolari barilul, producția petrolului de șist din SUA este acum pe val, deschizând calea pentru o nouă mare confruntare cu Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), scrie Bloomberg, citat de Hotnews.

OPEC a încercat să distrugă industria petrolului de șist, dar nu a reușit decât să o facă mai puternică: prețul a ajuns la 50$ barilul, iar oculta arabă și Rusia s-au trezit într-o nouă realitate.

Dar n-a fost deloc ușor: cu doar un an în urmă, când greii industriei petroliere se întâlneau la Houston, ministrul energiei din Arabia Saudită a transmis companiilor din SUA care exploatau petrol de sist, "să taie costurile, să se împrumute sau să lichideze afacerile".

Și a fost dramatic: peste 100 dintre companiile din sectorul exploatării din roci de șist au dat faliment de la începutul lui 2015 și până acum, dar cele care au supraviețuit s-au metamorfozat în entități abile, viabile economic și cu reacții rapide ce prosperă și cu petrolul la 50 de dolari pe baril.

Numărul sondelor din SUA a urcat cu 91% pâna la 602 în doar nouă luni, iar producția zilnică a urcat cu peste 550.000 de mii de barili, ajungând la peste nouă milioane de barili de țiței pe zi.


Este o nouă realitate pe care OPEC și Rusia – principalele forțe din spatele reducerilor de producție aprobate la sfîrșitul anului trecut ca soluție la reechilibrarea pieței globale, abia încep să o ia în seamă.

Mult timp lider în privinta exploatarilor care necesită miliarde de dolari și ani de zile pentru a ajunge la profit – gigantul Exxon repartizează acum circa o treime din bugetul său de explorare pentru câmpuri de șist care pot genera cash-flow și în numai trei ani! În ianuarie, compania a plătit 6,6 miliarde de dolari pentru o achiziție menită să dubleze activitatea companiei în bazinul Permian din vestul statelor Texas și New Mexico, cel mai fertil câmp de șist din SUA.

Și să nu uităm că Donald Trump a promis reglementări mai puține, conducte de transport mai multe și independență energentică.

Săptămâna aceasta, la CERAWeek (6-10 martie), conferința care adună anual șefii companiilor petroliere, bancheri și investitori atmosfera nu poate fi decât optimistă.

Iar OPEC-ul va trebui să privească profund spre barilul său de petrol care nu mai poate valora 100 de dolari, și să își reconsidere strategia.

Evoluția prețului petrolului WTI în ultimii 5 ani (SursaBloomberg)

Tags: