Liviu Dragnea: Eu i-am spus lui Sorin Grindeanu că e bine să-l sune pe președintele Klaus Iohannis să se vadă

Liviu Dragnea: Eu i-am spus lui Sorin Grindeanu că e bine să-l sune pe președintele Klaus Iohannis să se vadă

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat joi, în cadrul unei emisiuni televizate că el a avut inițiativa recentei întâlniri dintre premierul Sorin Grindeanu și președintele Klaus Iohannis, informează HotNews.ro.

"L-am sunat (pe Sorin Grindeanu – n.r.) și i-am zis că în opinia mea e bine să-l sune pe președinte să se vadă (…) pentru a avea un punct de vedere comun", a declarat Dragnea, la Romania TV.

Întrebat dacă se teme că președintele și prim-ministru s-ar putea înțelege prea bine, Liviu Dragnea a răspuns: "Păi cum să mă tem din moment ce eu i-am zis premierului Grindeanu să-l sune pe președinte ca să se întălnească. Nu văd ce ar fi rău".

De altfel, liderul PSD a avut un ton conciliant în discuțiile despre șeful statului. Acesta a spus că în relația cu Klaus Iohannis există fie posibilitatea de a duce un "război la infinit", fie aceea de a încerca să facă pace ”pentru această țară”.

"Nu înseamnă că am plecat capul, ca am îngenuncheat", a adăugat Dragnea.

De asemenea, șeful PSD a spus că în acest moment nu există motive pentru suspendarea președintelui.

"Să răscolim din nou țara acum mi se pare o greșeală fundamentală", susține social-democratul.

Totodată, Dragnea și-a exprimat aprecierea față de faptul că președintele Iohannis a recnunțat pentru moment la convocarea referendumului pe tema continuării luptei împotriva corupției, catalogând decizia acestuia drept una înțeleaptă.

"E bine că nu face referendum, iar era o tulburare în societate. Acum e o perioadă în care se poate construi, cu cât e mai lungă, cu atât mai bine", a mai spus Dragnea.