Insulele Samoa elimină din calendar ziua de 30 decembrie. Arhipelagul din Pacific vrea astfel să se alinieze calendaristic cu celalte ţări din regiune. Samoa se află la linia de separare orară într-o zonă a globului care creează multe confuzii când vine vorba despre adoptarea unui fus orar.
Astfel, Anul Nou va sosi anticipat, ca urmare a saltului Insulelor prin schimbarea de dată. Adevăratul motiv pentru care Samoa recurge la acest artificiu calendaristic este conectarea la fluxul economic din zona Asia – Pacific, mai exact la schimburile comerciale cu China şi Japonia.
Linia de separare orară în care se situează arhipelagul, face ca Samoa să se afle în sărbătoare tocmai când principalii agenţi comerciali ai regiunii sunt în plină activitate.
Prin artificiul de „tăiere” a liniei de schimbare de dată, nu se va modifica poziţia limbilor ceasului, ci calendarul: cu o zi înainte dacă se trece spre Vest şi cu o zi în urmă dacă se trece spre Est.
Samoa este un arhipelag din largul Oceanului Pacific, acoperind 2.842 de kilometri pătraţi şi numărând 210.000 de locuitori.