Retrospectiva revoltelor din lumea arabă, în 2011. VEZI toate conflictele din Orientul Mijlociu (VIDEO)

2011 a fost anul marilor schimbări în lumea arabă. Lideri, precum Hosni Mubarak în Egipt şi Muammar Gadaffi în Libia, au fost înlăturaţi după revolte sângeroase.

Sătui de teroare și sărăcie, milioane de revoluţionari au ieşit în stradă pentru a-şi face vocea auzită. Autorităţile le-au răspuns cu gaze lacrimogene, gloanțe de cauciuc și arme de război. Toate au făcut parte din coregrafia primăverii arabe.

O primăvară care s-a prelungit până în noiembrie în Libia şi Egipt, iar în Siria încă durează. Bilanţul: zeci de mii de morţi, după cifrele oficiale.

Tunisia

Tunisienii au declanşat ceea ce s-a dovedit apoi a fi un adevărat tsunami pentru lumea arabă. Nemulțumiți de viaţa grea şi de rata mare a șomajului, oamenii au ieşit în stradă. Autoritațile au încercat să pună capăt protestelor prin violență. Nu au facut însă decât să-i stârnească şi mai mult pe contestatari.

După 23 de ani de putere şi o săptămâna de proteste violente, președintele Ben Ali a fugit în Arabia Saudita. Doar aşa a scăpat de a fi linşat de populaţiei. Ulterior, s-a aflat că, în timp ce oamenii traiau în sărăcie, averea președintelui Ben Ali se ridica la un sfert din PIB-ul țarii.

Egipt

La câteva zile, mișcări de stradă au izbucnit şi la Cairo. Protestul i-a adunat pe cei mai săraci egipteni. Președintele Hosni Mubarak, unul dintre cei mai influenți lideri arabi, era contestat pentru prima data în 30 de ani.

Într-o încercare disperată de a calma spiritele, Mubarak a promis schimbarea guvernului şi îndeplinirea cerinţelor poporului. Însă, contestarii doreau schimbarea radicală: îndepărtarea Faraonului! Evenimentul s-a întâmplat pe 14 februarie. Anunţul demisiei a fost primit cu urale şi sărbătorit îndelung de revoluţionarii din Piaţa Tahrir.

Fostul preşedinte egiptean este acum judecat într-un proces în care este acuzat că a ordonat deschiderea focului asupra protestatarilor. În sala de tribunal a fost adus pe o targă şi ţinut, din motive de securitate, într-o cuşcă de fier

Libia

La o zi după ce Mubarak își anunța plecarea de la putere, o altă revoltă izbucnea – în Libia. Mii de oameni ieşeau în stradă cerând plecarea regimului de la Tripoli, care îl avea în frunte, de peste 40 de ani, pe colonelul Muammar Gaddafi, autoproclamat „regele regilor Africii”.

A condus țara prin teroare și a pedepsit cu moartea pe oricine i s-a împotrivit. Execuțiile publice pe stadioane și cadavrele dizidenților din piețele publice au devenit imagini emblemă ale regimului său. Aşa că reacţia sfidătoare a colonelului nu a fost o surpriză.

Revoluționarii libieni nu s-au lăsat intimidaţi, ci au dus o luptă de gherilă împotriva regimului. S-a ajuns la un adevărat război civil, în care care s-au implicat şi puterile occidentale.

Franța și Marea Britanie au condus strategia NATO în Libia. În martie, Marea Britanie, Franţa, și SUA au lansat mai multe rachete Tomahawk asupra Libiei. Tot mai mulţi militari l-au trădat pe Gaddafi şi i-au aprovizionat pe rebeli cu armament. Au cucerit oraş după oraş până când au ajuns la Tripoli, fieful preşedintelui.

Abia după 3 luni, în octombrie, a fost găsit în oraşul său natal, Sirte Rebelii care i-au dat de urmă, n-au avut milă: l-au ucis şi dezonorat. Imaginile cu momentul în care colonelul Gadaffi a fost ucis au făcut înconjurul lumii.

Moartea dictatorului a fost sărbătorită în stradă. Trupurile neînsufleţite ale fostului lider libian Muammar Gaddafi şi al fiului acestuia, Mutassim, ucis şi el, au fost expuse publii, iar zeci de mii de libieni au stat la coadă să-l vadă şi chiar s-au fotografiat alături de cadavrul celui de care s-a temut o întreagă naţiune.

Siria

O altă ţară cuprinsă de „primăvara arabă” este Siria, unde sute de mii de oameni au cerut ca preşedintele Bashar al-Assad să fie executat. Regimul de la Damasc a reprimat violent orice mişcare populară. Potrivit ONU, peste cinci mii de civili au fost ucişi de regimul de la Damasc din martie, de la izbucnira tensiunilor.