România nu reduce taxa pentru podul Giurgiu-Ruse. Bulgaria a înjumătățit deja tariful

România nu reduce taxa pentru podul Giurgiu-Ruse. Bulgaria a înjumătățit deja tariful
Foto: evz.ro

Autoritățile române nu vor reduce taxa de trecere pe podul Giurgiu-Ruse pentru autovehicule, chiar dacă Guvernul de la Sofia a redus tariful de la 6 euro la 2 euro, și asta pentru că, potrivit lor, este nevoie de banii atrași din această sursă.

Potrivit Mediafax, momentan, taxa de pod din direcția Giurgiu-Ruse, stabilită de România, rămâne la echivalentul de 6 euro. Nici în perioadă următoare autoritățile române nu au de gând să reducă taxa peste podul de la Dunăre, chiar dacă declarațiile vice-prim ministrului Simeon Djankov referitoare la reducerea tarifelor erau optimiste.

„Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale nu preconizează diminuarea tarifelor de trecere pentru utilizarea podului de la Giurgiu-Ruse, având în vedere că acestea constituie venit la dispoziţia companiei şi sunt utilizate la finanţarea lucrărilor de construcţie, modernizare, întreţinere şi reparaţie a drumurilor naţionale, precum şi la garantarea şi rambursarea creditelor externe şi interne contractate în acest scop”, se arată în documentul semnat de conducerea Ministerului Transporturilor.

În primăvara lui 2010, în urma unei discuții cu oficialul bulgar, premierul Emil Boc spera ca mașinile să circule “cu mai puține taxe” peste podul Giurgiu-Ruse încă din vara anului trecut. Însă, până acum doar autoritățile bulgare s-au ținut de cuvânt.

În prezent, podul Giurgiu-Ruse este singurul peste Dunăre care se află la granița dintre Bulgaria și România. Este traversat zilnic de circa 900 de autovehicule.