Percheziții la universități: Ce legătură are ministrul Educației, Liviu Pop, cu una dintre instituțiile unde au descins procurorii 

Percheziții la universități: Ce legătură are ministrul Educației, Liviu Pop, cu una dintre instituțiile unde au descins procurorii 
Foto: adevarul.ro

Peste 100 de percheziții au avut loc miercuri Arad. Descinderile au avut în vizor mai mulţi profesori din două universităţi care dădeau diplome de licenţă pe bani.
Una dintre instituțiile vizate a fost Universitatea „Vasile Goldiș” din Arad, printre absolvenții căreia se numără și actualul ministru al Educației, Liviu Pop, informează HotNews.

Potrivit CV-ului său, în 2006, Liviu Pop a obținut diploma de master în Management educațional, la Facultatea de Științe Economice zi, a Universității ”Vasile Goldiș”.

Miercuri dimineață, ministrul Educației a declarat că a auzit despre informațiile potrivit cărora ar exista promovări frauduloase ale examenelor de la instituții de învățământ din vestul țării, însă a precizat că aceste informații circulau doar în spațiul public, nu și la nivelul ministerului.

Descinderile de marți au avut în vizor universitățile ”Vasile Goldiş” şi ”Aurel Vlaicu”, ambele din Arad. Aici mai mulţi profesori sunt acuzaţi că dădeau diplome de licenţă pe bandă rulantă celor care erau dispuşi să plătească.

Potrivit anchetatorilor, în aceste instituţii s-au constituit reţele infracţionale din care făceau parte cadre didactice, secretare şi alte categorii de personal nedidactic, precum şi foşti absolvenţi.

Astfel, mai multe cadre didactice din cadrul celor două instituţii de învăţământ au cerut şi primit bani şi bunuri cu ocazia organizării şi susţinerii de către studenţi a examenelor la diferite discipline, susţinute chiar în afara perioadei de examinare, sau cu ocazia susţinerii examenelor de licenţă. S-a ajuns până acolo încât studenţii cumpărau direct de la profesori lucrări de licenţă gata elaborate.

Unii studenţi străini, înscrişi la grupe ce urmează cursurile în limba română, nici măcar nu înţeleg limba română şi totuşi sunt promovaţi, în schimbul unor sume de bani, la toate examenele anuale, spun procurorii.

Tags: