Orașul din România în care a nins azi-noapte! Stratul de zăpadă este de cinci centimetri

În noaptea de 22 spre 23 august, locuitorii din oraşul Borşa din Maramureş au avut parte de zăpadă. Pe Vârful Pietrosu din munţii Rodnei a nins, iar stratul de zăpadă a ajuns la 5 centimetri.
„A început noaptea trecută pe la ora 2.00 să ningă sus pe munte, la altitudini de peste 2.000 de metri. Stratul de zăpadă a ajuns undeva la 5 centimetri”, spune Ion Sorin Timiş, primarul oraşului Borşa.

Bătrânii spun că prima zăpadă din an îşi făcea simţită prezenţa de obicei în luna septembrie, nicidecum în august.
„De când sunt eu nu am mai pomenit aşa ceva. Da, în septembrie a nins, asta îmi amintesc dar în luna lui august nu am mai pomenit zăpadă. Nu se poate aşa ceva”, spune Maria Timiş, o localnică de 65 de ani.
Îmagine din Borşa: