Uite steagul, nu e steagul! Primar UDMR, gest controversat cu tricolorul (FOTO)

Edilul din Sfântu Gheorghe e șef la el în oraș. Antal Arpad a declarat că nicio lege nu-l obligă să arboreze tricolorul pe turla Primăriei.

Totuși, edilul a înălțat tricolorul pe turla Primăriei Sfântu Gheorghe, pe data de 8 septembrie, în semn de respect faţă de aniversarea a 73 de ani de la eliberarea oraşului de sub ocupaţie străină, dar l-a dat jos a doua zi.

„L-am arborat în semn de respect. Consider că asta este o soluţie bună. Legea reglementează foarte clar cum trebuie arborate steagurile pe primării şi, dacă verificaţi, Primăria Sfântu Gheorghe respectă întocmai această lege. Pentru momentele speciale, să spunem aşa, se iau decizii speciale. 8 septembrie a fost o zi specială şi am luat o decizie specială. La fel, dacă vine ambasadorul SUA în Sfântu Gheorghe e o zi specială şi punem steagul Americii pe Primărie, dar nu stă steagul Americii tot timpul pe Primărie. (…) Steagul României, conform legii, este reglementat foarte exact, câte trebuie puse şi unde trebuie puse (…) şi, dacă vă uitaţi atent la intrare, este pus exact aşa cum spune legea”, a declarat Antal Arpad, potrivit mesageruldecovasna.ro.

Sfântu Gheorghe a fost primul oraş din Ardealul de Nord eliberat de sub ocupaţie fascisto-hortystă pe 8 septembrie 1944, zi în care ostaşii Armatei Române au înălţat tricolorul românesc pe turla Primăriei, ca simbol al libertăţii.