Două famili, blocate de 24 de ore în zona Afumați-Șindrilița: Nu mai avem mâncare și nici bani. Nimeni nu vine să ne ajute

Două famili, blocate de 24 de ore în zona Afumați-Șindrilița: Nu mai avem mâncare și nici bani. Nimeni nu vine să ne ajute

În județul Ilfov, 19 persoane sunt blocate de miercuri seara pe A1, la kilometrul 38, iar alte şase în zonele Afumaţi-Şindriliţa şi Popeşti Leordeni-Cornetu. Doar utilajele Armatei pot ajuge acolo în acest moment. Mai multe echipe de voluntari au plecat către Afumaţi. Salvatorii care au ajuns în zonă cu maşini de teren au rămas şi ei în nămeţi, deşi au fost ajutaţi şi de Brigada Specială.

În localitatea Şindriliţa, două familii cu un bebeluș și un copil de șapte ani au rămas fără combustibil în mijlocul câmpului și s-au refugiat într-un peco din zonă.

Aceștia susțin că au cerut ajutorul jandarmilor și polițiștilor care au ajuns în zonă miercuri seara, însă nu au primit nici măcar o felie de pâine pentru copii. Oamenii sunt nervoși și supărați.

„Am cerut o felie de pâine pentru copii și nu ne-au dat nimic. Zeci de tiruri și mașini blocate. Motoarele de la multe mașini au înghețat. Zeci de oameni au dormit în benzinării
”, a declarat mama unui copil.

„Am stat toată noaptea în mașină. De ieri dimineață suntem plecați din Urziceni, am venit cu copii la spitalul Alexandrescu. De la ora 12 suntem blocați în peco, nimeni nu a venit să ne dea o mână de ajutor. A venit jandarmeria la ora 8 și nu ne-a ajutat cu nimic. Avem doi copii care au făcut febră, bani nu mai avem. Am alimentat, am stat cu mașina pornită toată noaptea pentru a ne încălzi. Ce se spunr la televizor sunt numai minciuni
”, a declarat o altă femeie blocată cu familia în câmp.

Oamenii spun că nu mai au mâncare și nimeni nu vine să îi ajute.

„Suntem de 24 de ore aici. Au venit polițiștii, au zis să ne întoarcem în București, dar drumul la Afumați e blocat”
, au mai spus oamenii.

Mai multe familii blocate în județul Ilfov din cauza zăpezii

Embed: