Dragnea, despre revenirea la manualul unic: Poate când am fost noi în facultate eram mai proşti, dar…

Dragnea, despre revenirea la manualul unic: Poate când am fost noi în facultate eram mai proşti, dar...

Liviu Dragnea a declarat, la deschiderea noului an universitar, că pe vremea studenției sale exista un singur manual pentru o materie și, totuși, de pe băncile școlilor au ieșit ingineri, economiști și profesori. Prin urmare, liderul social-democraților nu vede cu ochi chiar atât de răi controversata idee de creare a unui manual unic pentru fiecare materie. Pe de altă parte, șeful PSD nu este de acord cu programa școlară încărcată.

”Se tot pune întrebarea dacă e mai bine să se revină la manualul unic sau să rămână manualele alternative. Sincer, poate atunci când am fost noi în facultate poate eram mai proşti, dar aveam un singur manual, nu pentru toate materiile, dar pentru o materie şi se pare că au ieşit totuşi ingineri, economişti, profesori, adică oameni care au învăţat carte într-un mod temeinic. Nu ştiu cât interes privat este în a fi mai multe manuale alternative şi cât interes privat este în a exista acele materiale auxiliare care înţeleg că totuşi nu au niciun fel de control”, a declarat Dragnea, aflat la deschiderea anului universitar la Facultatea de Ştiinţe şi Inginerie din Alexandria.

Acesta a mai susținut că i-a auzit pe profesori, părinți și elevi plângându-se că reformarea sistemului de educație pare a fi o poveste care nu se mai sfârșește, motiv pentru care el a cerut o dezbatere serioasă asupra acestei teme, care să nu fie politizată.

Președintele PSD i-a îndemnat totodată pe cei din Ministerul Educației să analizeze și programa școlară, care, în opinia sa, este prea încărcată.

”De asemenea, poate se gândesc serios la programa şcolară, poate ne aplecăm mai mult la ceea ce spun şi copiii şi părinţii. Nu cumva este prea mare încărcătura pe un elev ca şi număr de ore? A făcut cineva socoteala într-un mod serios dacă numărul de ore nu cumva este prea mare şi-l afectează? Pentru că am auzit mulţi profesori şi de preuniversitar, şi de universitar, mulţi părinţi, elevi, studenţi care spun totuşi că această reformă care într-adevăr este un fel de never ending story… Eu vă spun, fiul meu s-a născut în 89, deci a avut şansa să prindă toate reformele de după revoluţie încoace, dar absolut pe toate”, a mai afirmat Liviu Dragnea, potrivit HotNews.

Tags:
Ultima oră
13:59 - Ionel Ganea a vorbit despre accidentul în care i-a murit fiul de 2 ani: „Eu și soția mea am rămas cu dorul care nu pleacă niciodată”. Gestul făcut în memoria lui Alexandru
13:57 - Schimb dur de replici în Parlamentul European. De ce a criticat Manfred Weber moțiunea PSD-AUR și ce a spus despre Simion: „Am fost fericit”
13:45 - Un bărbat a cumpărat un seif cu 15 euro și a găsit un lingou de aur de peste 30.000 de euro. Ce va face cu acesta
13:39 - PSD cere liberalilor să nu îl mai susțină pe Ilie Bolojan. Ce ascunde mișcarea oamenilor lui Sorin Grindeanu și ce planuri se fac în PNL în spatele lui Bolojan
13:31 - Cum vede Marcel Iureș prețurile și taxele tot mai mari: „Faptul că mănânci doar trei roșii în loc de cinci e perceput ca o catastrofă. Noi am trecut prin ceva de 100 de ori mai greu”
13:29 - AUR l-a „înlocuit” deja pe Bolojan. Scenă ironică în Parlament, la citirea moțiunii: „Domnule prim-ministru, Nini Săpunaru”
13:14 - Octavian Oprea, deputat PNL: „PSD minte cum respiră.” Ce se întâmplă de fapt cu demnitarii pe care PSD susține că i-a retras din funcții
13:05 - O cafenea din Stockholm, condusă de inteligență artificială. „Mona” angajează oameni și face greșeli bizare
12:59 - Cine ar putea fi viitorul premier, dacă Ilie Bolojan cade? Reacția lui Nicușor Dan
12:58 - Constantin Toma spune că va urma un Guvern PSD-AUR: Premierul să fie de la PSD, care a declanșat această nenorocire