Pericol de explozie pe DN1, pe centura de vest a Ploieștiului. Dintr-un camion care transporta nitrat se produc scurgeri

Pericol de explozie pe DN 1 – centura de vest a Ploieștiului. Dintr-un camion care transporta nitrat se produc scurgeri. Traficul rutier pe Drumul Național 1 este blocat, luni după-amiază, pe centura de vest a Ploieștiului, la intersecția cu DN 1 A, după ce dintr-un camion care transporta zeci de butoaie cu o substanță inflamabilă în contact cu căldura se produc scurgeri.

Concret, autoritățile au decis blocarea drumului național după ce dintr-un camion în care de află 64 de butoaie pline cu câte 220 de litri de Nitrat de monometilamină se scurge nitrat. Acesta este, conform specialiștilor, o substanță periculoasă care poate exploda la contactul cu un mijloc de încălzire.

Cinci echipe de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova acționează pentru diluarea cu apă a substanței care s-a scurs pe șosea.

Între timp, polițiștii au decis devierea traficului rutier în zonă. Astfel, autovehiculele care circulă pe sensul Brașov – București sunt direcționate prin Ploiești și prin localitatea Strejnic, în timp ce pe sensul de mers către munte dinspre Capitală circulația autovehiculelor a fost deviată prin Parcul municipal Vest, iar toate TIR-urile au fost trase pe dreapta.

Primele informații arată că opt butoaie s-au răsturnat, nu se știe în ce condiții, iar din unele dintre acestea se scurge nitrat. Transportul era însoțit de către jandarmi, informează Libertatea.