Analiză: Memoratul nu mai are nicio valoare. Merită să investim în Educație doar în ce nu găsim pe Google

Facultatea de Medicină din cadrul Universității Harvard își reformează din temelii curicula. Cu obiectivul de a reduce considerabil rolul memorării în învățare, această reformă reprezintă unul dintre cele mai ample procese de acest tip prin care a trecut o școală medicală americană din 1910 și până în prezent.
Esența reformei constă în renunțarea la memorat, la acumularea a cât mai multor cunoștințe. În schimb, studenții își vor dezvolta capacitățile de analiză și de gândire diferită.

Asta înseamnă că în loc să vină în sala de curs și să stea cu pixul și foaia în mână, studenții vor viziona diverse materiale, vor face schimburi de experiență, vor dezbate și vor face diverse activități interactive. Singurele informații pe care vor trebui să le învețe vor fi cele pe care nu le pot afla de pe Google, susțin profesorii.

Între timp, în România școala se axează în continuare pe procesul de memorare, în loc să dezvolte capacitatea de analiză a tinerilor.

Prăpastia dintre cele două abordări a fost remarcată de Călin Cavaropol, student la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București.

Într-o postare pe Facebook, Cavaropol susține că memoratul brut al informațiilor este inutil în 2017 și, din păcate, învățământul din România se bazează exclusiv pe asta.

”Ceea ce zic de mult timp. Nu mai are nicio valoare memoratul brut al informațiilor in anul 2017. Din păcate tot învățământul medical (si nu numai) din Romania se bazează exclusiv pe asta. Mult mai important ar fi sa învățam cum sa procesam aceasta informație si cum sa gândim din punct de vedere medical.

Poate se inspira si UMF Carol Davila din acest articol- macar un pic. #sperantamoareultima

”, a scris Călin Cavaropol, pe Facebook.

Părerea lui a fost susținută și de profesorul conferențiar Craiu Mihai, tot de la UMF București: ”Zice unul dintre cei mai talentati studenti ai mei din ultimele generatii. Ii dau cuvantul fara a modifica nimic. Am retinut in mod deosebit ultima fraza – Merita sa investim (in actul de educatie) doar in acele lucruri care nu le poti gasi pe Google! Absolut genial!!!”.