România a pierdut aproape 800 de milioane de euro destinate infrastructurii de transport din alocările perioadei 2007-2013, a declarat, luni, Comisarul Europeanpentru Politică Regională, Corina Crețu.
Potrivit oficialului european, alte 2,8 miliarde de euro au fost reprogramate pentru actualul ciclu financiar până în 2020 pentru a termina lucrările începute în trecut și pe care autoritățile din țara noastră nu au putut să le termine la timp.
"Avem o rată de absorbție de aproximativ 90% pentru bugetul 2007-2013, cu 100% la proiectele de competitivitate și 93% la proiectele de dezvoltare regională. Din păcate, cele mai multe pierderi sunt în domeniul transporturilor pentru perioada 2007-2013. Sper că acest lucru să fie o lecție pentru noi. Din alocările pentru 2007-2013, 800 de milioane de euro sunt pierduți total, iar 2,8 miliarde au fost reprogramate pentru perioada 2014-2020 pentru a continua lucrările care nu s-au terminat în perioada 2007-2013, deși autoritățile române se angajaseră să le termine. De aceea, ne punem mari speranțe în acest domeniu", a declarat Corina Crețu la ceremonia de semnare a contractelor de finanțare depuse pe două axe prioritare, în cadrul Programul Operațional Regional (POR) 2014 – 2020 și Programul Operational Infrastructura Mare (POIM).
Comisarul european a mai precizat că pentru îndeplinirea previziunilor privind absorbția este important să se mențină creșterea economică și asigurarea unui climat de stabilitate politică.
"Vă felicit (…) pentru faptul că, cu tot acest ritm lent cu care a demarat exerciţiul financiar, iată că putem spune că toate obiectivele pe care Guvernul României şi le-a propus, şi le-a atins. (…) Previziunile pentru anul viitor, dacă mergeţi în acest ritm, sunt convinsă că se vor realiza. Important este să se menţină această creştere economică, cea mai mare din Uniunea Europeană. Poate mai multă stabilitate politică ar fi mai benefică", a declarat Corina Creţu, potivit Agerpres.
Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) pe perioada 2014 – 2020 are o valoare totală de 11,8 miliarde de euro. Proiectele de infrastructură de transport pot beneficia până la 85% din fondurile europene de Coeziune sau de Dezvoltare Regională.