Zăpada a dat peste cap traficul feroviar. În ciuda măsurilor de precauție luate de CFR Călători de a anula preventiv o serie de trenuri , tot s-au înregistrat situații neplăcute, mai bine de 100 de călători fiind nevoiți să aștepte zeci de minute ca ternurile pentr care aveau bilete să ajungă la destinație.
Peste 100 de persoane au fost nevoite să îndure frigul mai bine de trei ore într-un tren blocat în câmp, pe ruta Craiova – București.
Locomotiva trenului de călători care venea dinspre Craiova s-a blocat cu puţin timp înainte de ajunge la destinaţia finală. Trenul a rămas în câmp, fără căldură.
La Iaşi, zeci de persoane şi-au petrecut noaptea în gară. Oamenii erau disperaţi pentru că nu ştiau cât vor avea de aşteptat. Nu au avut însă ce face şi au îndurat gerul năprasnic ore întregi.
Pentru ziua de 15 februarie, CFR Clătărori a anulat 209 trenuri, din cauza timpului nevavorabil. De asemenea, se mențin închise opt linii, iar 12 linii au circulație restricționată.
Vezi AICI situația actualizată a trenurilor cu restricții de circulație
Pe de altă parte, având în vedere situațiile neplăcute din ultimele zile în care călătoriiau rămas blocați în trenuri ore întregi, CFR Călători le permite acestora ca pentru parcursul neefectuat, la trenurile care înregistrează intârzieri, să solicitare restituirea integrală a contravalorii biletelor (pentru distanța neefectuată).
Pasagerii mai pot efectua călătorii, fără plata diferențelor tarifare, la alte trenuri sau pe alte rute pentru care au bilete, în situația în care apar modificări în circulația trenurilor la care au bilete valabile.