ALERTĂ! Un nou VAL DE NINSORI loveşte România: Jumătate de ţară, sub COD GALBEN (HARTĂ)

ALERTĂ! Un nou VAL DE NINSORI loveşte România: Jumătate de ţară, sub COD GALBEN (HARTĂ)

Iarnă cu acte în regulă primăvara aceasta! Meteorologii au emis un nou avertisment de vreme rea. Potrivit ANM, aproape jumătate de ţară se va afla sub avertisment cod galben de ninsoare şi lapoviţă, începând de luni, 19 martie, ora 18.00 şi până marţi, 20 martie, ora 15.00.

Pe lângă stratul consistent de zăpadă care se va depune, în mai multe zone atingând chiar şi 10-15 centimetri, specialiştii susţin că un pericol îl va reprezenta şi poleiul care se va forma. De asemenea, vântul va prezenta intensificări puternice, în unele zone atingând chiar şi 65 km/h.

„În Banat, cea mai mare parte a Olteniei, precum și în zona Carpaților Occidentali și în vestul Carpaților Meridionali începând din seara zilei de luni (19 martie) și până în dimineața zilei de marți (20 martie), temporar vor fi mai ales ninsori moderate cantitativ și se va depune strat de zăpadă, local mai consistent. Îndeosebi în sudul Olteniei se va forma polei.

Pe arii relativ extinse în Muntenia, în special seara și în prima parte a nopții de luni spre marți (19/20 martie) vor fi precipitații mai ales sub formă de lapoviță și local se va semnala polei, apoi vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă în general de 10-15 cm.
În Dobrogea vor fi precipitații sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare, izolat mai însemnate cantitativ, în jur de 15…20 l/mp, și se va produce polei.
Temporar, vântul va prezenta intensificări cu viteze în general de 50…55 km/h, mai mari în zona montană înaltă, dar și pe litoral pe parcursul zilei de marți (20 martie) unde vor atinge 65 km/h.”, se arată în avertismentul emis de meteorologi.

De asemenea, mai spun specialiştii, începând de luni, ora 13.30 şi până marţi, la ora 20.00, vor fi perioade cu precipitații, mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare, în cea mai mare parte a țării, iar pe arii restrânse se va forma polei și local se va depune strat de zăpadă.

Vântul va avea intensificări temporare în majoritatea regiunilor cu viteze de 50-60 km/h, iar în zona montană înaltă rafalele vor depăși 70-80 km/h, viscolind și spulberând zăpada.

Ultima oră
13:59 - Ionel Ganea a vorbit despre accidentul în care i-a murit fiul de 2 ani: „Eu și soția mea am rămas cu dorul care nu pleacă niciodată”. Gestul făcut în memoria lui Alexandru
13:57 - Schimb dur de replici în Parlamentul European. De ce a criticat Manfred Weber moțiunea PSD-AUR și ce a spus despre Simion: „Am fost fericit”
13:45 - Un bărbat a cumpărat un seif cu 15 euro și a găsit un lingou de aur de peste 30.000 de euro. Ce va face cu acesta
13:39 - PSD cere liberalilor să nu îl mai susțină pe Ilie Bolojan. Ce ascunde mișcarea oamenilor lui Sorin Grindeanu și ce planuri se fac în PNL în spatele lui Bolojan
13:31 - Cum vede Marcel Iureș prețurile și taxele tot mai mari: „Faptul că mănânci doar trei roșii în loc de cinci e perceput ca o catastrofă. Noi am trecut prin ceva de 100 de ori mai greu”
13:29 - AUR l-a „înlocuit” deja pe Bolojan. Scenă ironică în Parlament, la citirea moțiunii: „Domnule prim-ministru, Nini Săpunaru”
13:14 - Octavian Oprea, deputat PNL: „PSD minte cum respiră.” Ce se întâmplă de fapt cu demnitarii pe care PSD susține că i-a retras din funcții
13:05 - O cafenea din Stockholm, condusă de inteligență artificială. „Mona” angajează oameni și face greșeli bizare
12:59 - Cine ar putea fi viitorul premier, dacă Ilie Bolojan cade? Reacția lui Nicușor Dan
12:58 - Constantin Toma spune că va urma un Guvern PSD-AUR: Premierul să fie de la PSD, care a declanșat această nenorocire