Lidl a RETRAS din România un produs cu efecte TOXICE. Cumpărătorii îşi pot primi BANII înapoi

Lidl a RETRAS din România un produs cu efecte TOXICE. Cumpărătorii îşi pot primi BANII înapoi

Retailerul german Lidl a retras din magazinele sale din România un produs cu posibile efecte toxice, rugând cumpărătorii să nu îl consume. Cei care îl returnează îşi primesc banii înapoi, scrie Adevărul.

Este vorba de produsul „Cămara Noastră Suc de mere şi sfeclă roşie, 2L“, pe care producătorul român SC Mărul Argintiu SRL l-a rechemat preventiv.

Potrivit Lidl, în cadrul verificărilor interne, într-o probă a fost depistată toxina Patulină care poate avea efecte toxice asupra organismului uman. Întrucât nu poate fi exclus vreun risc asupra sănătăţii, clienţii sunt rugaţi insistent să ţină cont de această rechemare şi să nu consume produsul în cauză.

Produsul „Cămara Noastră Suc de mere şi sfeclă roşie, 2L“ al producătorului SC Marul Argintiu SRL, cu data de valabilitate 24.01.2019, poate fi returnat în toate magazinele Lidl, contravaloarea lui urmând a fi restituită, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal.

La rândul său, producătorul SC Mărul Argintiu SRL îşi cere scuze pentru neplăcerile create.

​​​​​​​