Preţul ouălor de găină s-a dublat în numai o săptămână. Motivul este introducerea unei norme europeane, care interzice vânzarea ouălor de găini crescute în cuşti prea mici.
Ouăle româneşti sunt împărţite în patru mari categorii: cele inscripţionate cu 0, sau ecologice, cu cifra 1, categoria ouălor produse în gospodării, cifra 2, a celor produse în fermele mari şi 3, a ouălor produse în baterii sau cuşti mult prea mici pentru creşterea în condiţii bune a păsărilor.
De la începutul acestui an, comercializarea pentru consum a ouălelor din categoria trei a fost interzisă. Problemele vin din import. Producătorii polonezi nu şi-au modernizat fermele de păsări şi au dat astfel peste cap piaţa din România, care nu se putea baza doar pe furnizorii români.
Pentru că ouăle din această categoria 3 acopereau aproximativ 90% din vânzări, preţul a ajuns acum să fie de două ori mai mare. În România se consumă 3,6 miliarde de ouă în fiecare an, iar piaţa locală este estimată la un miliard de euro.