Autoritatea Palestiniană, REACȚIE DURĂ după ce România a blocat o declarație UE de condamnare a mutării Ambasadei SUA la Ierusalim

Autoritatea Palestiniană, REACȚIE DURĂ după ce România a blocat o declarație UE de condamnare a mutării Ambasadei SUA la Ierusalim

Autoritatea Palestiniană condamnă faptul că România, Cehia și Ungaria au blocat adoptarea unei declarații comune a Uniunii Europene prin care este criticată mutarea Ambasadei SUA de la Tel Aviv la Ierusalim, informează agenţia Wafa.

Într-un comunicat de presă transmis de Ministerul de Externe al Autorității Palestiniene se arată că poziția adoptată de cele trei statereprezintă o încălcare a dreptului internațional.

”Poziţia celor trei state intră în contradicţie totală cu politica UE şi reprezintă o încălcare clară a dreptului internaţional, a rezoluţiilor ONU, a convenţiilor de la Geneva şi a principiilor drepturilor omului”, se arată în comunicatul citat.

Pe de altă parte, reprezentanții Ministerului de Externe al Autorității Palestiniene le-au mulțumit celor care au susținut declarația de condamnare a măsurii adoptate de SUA, subliniind că România, Cehia și Ungaria sunt responsabile pentru consecințele blocării acestei declarații.

Potrivit televiziunii israeliene Channel 10, declarația comună a statelor UE, blocată de cele trei țări, ar fi subliniat că Ierusalim ar trebui să fie capitala a două state – Israel şi Palestina și că ţările UE nu își vor muta ambasadele la Iersualim.