Antrenorul Edi Iordănescu a oferit primele explicaţii după ce a fost dat afară de la campioana CFR Cluj după doar 3 meciuri.
Tehnicianul arată că nu latura sportivă a stat la baza plecării sale de la echipa din Gruia, confirmând disputa din interiorul conducerii clubului.
„Nu doresc să ies în spaţiul public, cel puţin nu o perioadă. Îmi doresc linişte. Sunt însă câteva lucruri care trebuiesc spuse:
1. E naiv cine crede că latură sportivă a stat la bază plecării mele de la CFR. Nu poţi plecă după 3 jocuri de la o echipă, din care unul a reprezentat câştigarea unui trofeu pe terenul Craiovei.
2. Am fost în locul potrivit (un club cu multă istorie în spate) la momentul nepotrivit. Am venit alături de nişte oameni şi am plecat împreună. Sunt cei care m-au dorit şi adus la echipă şi care până la urmă au produs performanţă pentru CFR. Un campionat şi o supercupă reprezintă performanţă. Le mulţumesc pentru sprijinul necondiţionat!!
3. M-a bucurat şi onorat gestul jucătorilor, iniţiativa lor de solidaritate. Sunt jucători valoroşi pentru care am venit până la urmă. Am crezut mereu în ei şi sunt sigur că vor performa la cel mai bun nivel. Le voi ţine pumnii mereu. Însă ei au înţeles că personalitatea mea nu m-a lăsat să mă întorc. E adevărat că m-a sunat patronul şi mi-a spus că doreşte să rămân, că nu mai este de acord cu rezilierea, a venit şi la stadion să vorbim, însă era greu să mai continui. Am avut o discuţie finală complexă cu dânsul şi cred că ne-am despărţit în relaţii mai mult decât normale.
4. Informaţia legată de Culio e o intoxicare majoră, venită de la cineva care din asta trăieşte probabil. Să dezinformeze. Eu sunt sigur că veţi avea o reacţie din parte lui Culio. Conflictul dintre el şi Djokovici a fost unul izolat. După antrenament. Paradoxal sunt şi foarte buni prieteni. La o oră după eveniment se ţineau de gât. După acel incident l-am chemat pe Culio, am avut o discuţie de peste 30 minute cu el, i-am explicat ce a greşit, pentru că vina principală i-a aparţinut, i-am comunicat că o să fie amendat şi i-am solicitat să îşi ceară scuze în faţă grupului. Lucru care s-a şi întâmplat. A avut o poziţie extrem de profesionistă şi naturală. În plus dacă cineva îşi aminteşte declaraţia publică a lui Culio de după jocul de la Craiova, va înţelege că am dreptate. A fost un incident izolat între doi jucători şi singurul în perioadă cât eu am fost la Cluj.
5. Mulţumesc din suflet suporterilor pentru primirea făcută şi susţinerea oferită. Îmi pare rău că nu am putut să continui muncă începută. Lucrurile în fotbal se construiesc în timp”, a scris Edi Iordănescu vineri, pe pagina sa de Facebook.
Clubul de fotbal CFR Cluj a anunţat, joi, rezilierea contractului antrenorului principal, după doar trei meciuri pe care acesta le-a avut pe banca echipei.
În locul lui Iordănescu a fost adus portughezul Antonio Conceicao, care a mai antrenat-o pe CFR (Detalii AICI).