Halterofilul Florin Croitoru a cucerit medalia de argint la Campionatul European de haltere din Turcia, la stilul smuls, categoria 62 kilograme, informează Mediafax.
La doar 18 ani, Florin Croitoru a debutat în concurs cu 128 de kilograme, performanţă îmbunătăţită în a doua încercare, la 131 kilograme, cu care a cucerit medalia de argint a probei. Ultima sa încercare, la 135 kilograme, a fost ratată.
La stilul aruncat, Croitoru a început cu 150 de kilograme, a ratat apoi la 155, mărind miza la 156 de kilograme, pe care le-a ridicat cu ceva emoţii, dar încercarea nu a fost validată, astfel că a încheiat pe locul 7.
La categoria 53 de kilograme, Dana Berchi s-a clasat pe locul 10, iar la categoria 48 de kilograme, Elena Andrieş s-a clasat pe locul patru.
La CE din Turcia, România este reprezentată de 10 sportivi, 5 băieţi şi 5 fete, obiectivul fiind cucerirea a două medalii.