Maşinile diesel, interzise oficial: Decizia şoc e confirmată chiar de la Tribunal! Situaţia e critică în România…

Oraşele germane vor putea interzice circulaţia autovehiculelor diesel vechi, pentru a aduce nivelul de poluare a aerului în conformitate cu normele Uniunii Europene, se arata într-o hotărâre a Tribunalului Administrativ Federal din Leipzig, citat de adevărul.ro.

Primul pas înspre interzicerea maşinilor diesel din Germania fusese făcut încă din februarie, când a permis grupurilor de mediu să dea în judecată oraşele care nu reuşesc să impună normele europene privind aerul curat.

Într-o declaraţie de 30 de pagini privind hotărârea, Tribunalul administrativ federal din Leipzig a menţionat că nu ar trebui să existe perioadă de graţie pentru introducerea interdicţiilor de circulaţie.

„Astfel de restricţii nu merg dincolo de alte interdicţii care sunt justificate de legislaţia rutieră şi pe care automobiliştii trebuie să le accepte“, potrivit instanţei.

Motoarele diesel produc mai puţin carbon cu efect de seră, dar eliberează în atmosferă mai mulţi poluanţi vinovaţi de declanşarea anumitor boli.

Măsura Germaniei de a permite oraşelor să interzică accesul maşinilor diesel pe străzi ar putea avea implicaţii mari pentru viitorul industriei auto, remarcă Reuters. Interdicţiile având potenţialul de a afecta toate modelele, cu excepţia celor care respectă cele mai recente standarde Euro-6 privind emisiile (adică maşinile fabricate după 2014).

Pentru zonele metropolitane mai mari, care cuprind mai multe drumuri principale şi străzi laterale, tribunalul din Leipzig a recomandat o implementare treptată a interdicţiilor, începând cu automobilele diesel mai vechi care îndeplinesc standardele de emisii Euro-4 (şi care a fost înlocuit cu Euro-5 începând cu 2009).

Ultima oră
22:30 - Bolojan a primit cadou carnețelul cu sprânceană „JeSuisBolo”, la un târg de carte (VIDEO, FOTO)
21:57 - Dungaciu a anunțat condițiile în care AUR va intra la guvernare: „Noi nu vrem să guvernăm cu PSD-ul”
21:28 - Tatulici, despre perspectiva de a se reface coaliția: Am uitat că PSD a făcut o groază de porcării? Acum e brusc rezonabil? / Ce spune despre Călin Georgescu (VIDEO)
20:53 - Mihai Tatulici, despre criza politică: Urmează săptămâna chioară. În mod natural, nu se va întâmpla nimic, poate doar o trădare (VIDEO)
20:24 - Valentina Pelinel și Cristi Borcea își țin copiii în lux cu măsură: „Milan a fost dus de mic, de tatăl lui, la pescuit. Îi duc și cu mijloace de transport în comun”
19:48 - Sondaj CURS: Călin Georgescu e în topul încrederii, AUR ar lua cele mai multe voturi la parlamentare / Ce încredere au românii în instituțiile statului și cum văd anticipatele
19:19 - Primarul din Tulcea se plânge că alertele de drone alungă turiștii din Delta Dunării / Ce s-a schimbat în bine
18:49 - Eurovision 2026 | Teleradio Moldova, reacție în scandal: „Juriul care a acordat punctajul nu reprezintă poziţia instituţiei” / Cum răspunde o jurată acuzației de „românofobie”
18:18 - Alexandra Căpitănescu, discurs la întoarcerea acasă: „Sper ca România să își susțină și mai mult artiștii, să înțeleagă că nu toți sunt la fel și că fiecare om e diferit. Să dăm voie artiștilor să experimenteze, să fie ei!” (VIDEO, GALERIE FOTO)
17:40 - Irineu Dărău: E mai multă liniște în Guvern după plecarea PSD-iștilor. Aveau un discurs dublu / Cred că USR și PNL trebuie să aibă o strategie coordonată