”Să‑ţi fie ruşine, Tudorele!”. Scrisoarea unui profesor din Iași către Ministrul Justiției: Te‑ai angajat să le asiguri impunitatea infractorilor, căutând tot felul de tertipuri spre a‑i scăpa de pedeapsa cuvenită, care nu poate fi decât puşcăria

Eugen Munteanu, profesor universitar doctor la Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, își exprimă revolta faţă de activitatea ca ministru al Justiţiei a lui Tudorel Toader, rector „autosuspendat” al acestei instituții de învățământ. Într-o scrisoare, Munteanu îl acuză pe Toader că e angrenat în procesul de ”spălare” a dosarelor penale ale mai-marilor zilei, fapt ce afectează imaginea Universității din Iași.

”Dragă Tudorele, ar trebui să îţi fie ruşine că persişti în a păstra funcţia de rector al primei universităţi din ţara noastră, după ce, ca ministru al „justiţiei”, te‑ai angajat să le asiguri impunitatea infractorilor de orice tip, mai ales a hoţilor din avutul public, căutând tot felul de tertipuri spre a‑i scăpa de pedeapsa cuvenită, care nu poate fi decât puşcăria. Faci asta îngrădind independenţa justiţiei şi schilodind pe toate căile legile, pe care pretinzi că le cunoşti în calitate de expert! Care expert, Tudorele? Expertiza ta se află la nivelul unui amărât de juristconsult de podgorie, nivel cu care ţi‑ai şi început cariera, ca mărunt activist pecerist. La acelaşi nivel, cred, ai şi rămas! Poţi să te dai peste cap de o mie de ori, să te laşi slăvit cât pofteşti de yesman‑ii cu care ţi‑a plăcut întotdeauna să te înconjori şi să îi asmuţi împotriva mea, vei rămâne pentru totdeauna ce ai fost destinat să fii: un modest notar de ţară, fără orizont, fără cultură, fără lecturi. Ce limbă străină vorbeşti, domʼ profesor, şi câtă latină pricepi, ca jurist? Ai scris cumva la viaţa ta un articol original de zece pagini şi nu am dat eu peste el? Trepăduşii tăi ţi‑au cerut vreodată să prezinţi un articol ISI original, cum ne cer nouă, celorlalţi?”, susține profesorul Eugen Munteanu, în scrisoarea publicată în Ziarul de Iași.

Munteanu îl acuză pe Toader că s-a pus în slujba unor șmecheri și corupți, pentru ca, la schimb, să se poată bucura de un cumul de pensii: ”Tu însă, după ce ai devenit rector manipulând „cu măiestrie” patimi omeneşti josnice precum lăcomia şi dorinţa de parvenire, te‑ai „autosuspendat” – cine a mai pomenit vreodată aşa ceva?! – ca să te pui în slujba celor care îţi asigură un cumul de pensii neruşinat de mari şi nemeritate, nişte şmecheri şi hoţomani, care, unul, nu este în stare să deprindă cu nici un chip folosirea corectă a prepoziţiei pe ca marcă a acuzativului în română, iar altul, fost student repetent, şi‑a „tras” latifundii întregi, cu bălţi cu tot, într‑unul din cele mai sărace judeţe ale ţării! Pentru ei şi întrega lor haită, a trebuit ca inventivitatea ziariştilor români să producă un nou cuvânt: penali! Nu l‑am iubit deloc pe un Adrian Năstase! Mi‑a fost jenă şi în timpul guvernării lui că în ţara mea nu s‑a putut găsi un prim‑ministru mai bun decât un intelectual pus pe căpătuială. Am ajuns acuma să îl respect cumva pe fostul prim-ministru pentru decenţa de a se fi dus la puşcărie, dacă acesta a fost să fie verdictul unui tribunal”.

”Sunt convins, Tudorele, că nu îţi va fi deloc ruşine! Nu are de ce să îţi fie ruşine, în raport cu valorile şi criteriile după care ai fost educat şi potrivit inteligenţei şi sensibilităţii cu care ai fost înzestrat! Mie însă mi‑e ruşine! Mi‑e ruşine că Universitatea profesorilor mei şi a mea, care m‑a primit, ca o alma mater, student, în urmă cu 45 de ani, şi pe care am servit‑o neîntrerupt, a încăput pe mâinile unui asemenea rector, nereprezentativ şi nedemn!”, mai scrie profesorul.
Eugen Munteanu precizează că textul este un pamflet, adică ”un text literar din specia lirică, în care autorul îşi exprimă direct, mai frust şi mai expresiv, propriile sentimente şi idei, fără pretenţia de a avea perfectă dreptate sau de a fi pe placul tuturor”, mai notează acesta.

Eugen Munteanu precizează că textul este un pamflet, adică ”un text literar din specia lirică, în care autorul îşi exprimă direct, mai frust şi mai expresiv, propriile sentimente şi idei, fără pretenţia de a avea perfectă dreptate sau de a fi pe placul tuturor”.

”Îmi dau seama că nu am dreptul să folosesc într‑o publicaţie cuvinte precum „şobolan”, „porc”, „hoţ”, „mafiot”, „servitor” sau „slugă”, „mediocru”, „mincinos”, „lacom”, „impostor” etc., precum şi orice înjurătură din seria celor pe care bogata noastră limbă română ni le pune la dispoziţie!”, mai precizează profesorul, în articolul publicat în Ziarul de Iași.