Premierul Victor Ponta cere întocmirea unui raport cu privire la situația fraților Cămătaru

Premierul Victor Ponta cere întocmirea unui raport cu privire la situația fraților Cămătaru

Premierul Victor Ponta a cerut Ministerului de Interne întocmirea unui raport cu privire la situația fraților Cămătaru.

Întrebat dacă are o statistică cu privire le infractorii căutați național și internațional, premierul a răspuns: „Tocmai asta vreau să știm, dar vreau să știm cu adevărat, nu că spune un ofițer de la televizor și apoi noi aflăm de la televizor. Ministrul de Interne ne va prezenta miercuri în ședința de Guvern  o notă pe această temă și măsuri concrete pentru ca infractorii să nu mai fie pe stradă sau acasă în timp ce noi să îi avem în computere că sunt căutați”.

Totodată, premierul s-a arătat dispus „ia măsurile necesare” pentru prinderea infractorilor, inclusiv să facă concedieri la nivelul conducerii Poliție.

Daca nevoie de schimbări, facem toate schimbările necesare, dar nu sunt de principiul primul lucru îl dau pe un om afară până nu văd dacă are sau nu vreo vină (…) Sigur că vom lua măsuri dacă sunt necesare, chiar să îi căutăm pe cei pe care îi dăm în urmărire”, a spus Ponta.

Victor Ponta cere un raport despre situația Cămătarilor

Embed: