Cum să te ferești de căpușe. Află când trebuie să te prezinți la medic

Cum să te ferești de căpușe. Află când trebuie să te prezinți la medic
Foto: pestcontrolrx.com

Din ce în ce mai mulți români sunt mușcați de căpușe, fără măcăr a-și da seama. Specialiștii avertizează că prin mușcătura de căpușă se transmit două infecții grave, și anume boala Lyme sau borelioza, dar și febra butunoasă.

Medicii atrag atenția populației că mușcătura de căpușă nu doare și, de multe ori, trece neobservată. Totodată, ei le recomandă persoanelor înțepate de căpușe să se prezinte imediat la medic pentru un control.

Purtarea pantalonilor lungi nu reprezintă o garanție împotriva înțepăturii. Astfel, specialiștii îi sfătuiesc pe cei care au fost în locuri cu iarbă înaltă sau la pădure să-și analizeze corpul pentru a observa dacă există semne ale mușcăturii.

Cum se manifestă mușcătura de căpușă

– mușcătura se manifestă ca o pată roșie care se extinde, în majoritatea cazurilor, pe o suprafață de până la 30 de centimetri

– roșeața poate apărea cu întârziere, între trei și 30 de zile de la înțepătură

– semnele boreliozei sunt febră, oboseală, frisoane și duredi de cap.

– în stadiile mai avansate, boala afectează articulațiile, ochii, inima și sistemul nervos

Ce să faci pentru a te proteja de căpușe

– fă un duș la două oră după te-ai întors de la iarbă verde, pentru a îndepărta insectele sau a descoperi mai ușor semnele de pe piele

– cercetează zonele expuse fiind o oglindă; analizează pielea copiior, în special la subraț, în jurul urechilor, în spatele genunchilor, în zona taliei și a buricului și în păr.

– scutură păturile când te-ai întors de la pădure înainte de a intra în casă

– examinează animalele de comapnie; căpușele se pot ascunde în blana lor.

– poartă încălțăminte închisă, precum bocanci sau adidați; evită sandalele sau balerinii

– poartă șosete înalte și pantaloni lungi, strânși pe picior

– aplică pe zonele expuse soluții anti-insecte care conțin 20% DEET (N,N-dietil-meta-toluamidă) și care oferă o protecție de câteva ore.

Tags: