Vasile Cepoi, ministrul Sănătății, a declarat joi că dorește să introducă o taxă pe fast food și pe berea cu alcool prin noua lege a sănătății. Motivul îl reprezintă efectele nesănătoase pe care cele două produse îl au asupra organismului.
„Există o morbiditate crescută pe anumite boli cauzate de alimentaţia nesănătoasă şi ar fi firesc ca aceste produse să fie suprataxate pentru a reduce consumul lor. De asemenea, berea este produs alcoolic şi, aşa cum celelalte produse alcoolice sunt suprataxate (taxa pe viciu), e firesc ca şi berea cu alcool să intre în această categorie”, a declarat Cepoi.
„Prin noua lege încercăm introducerea taxei pe produsele nesănătoase tip fast food care aduc prejudicii sănătăţii şi, de asemenea, pe berea cu alcool”, a spus ministrul Sănătăţii. Conform Mediafax, el a precizat, însă, că este vorba de proiectul legii. Proiectul se află în curs de elaborare și aprobarea propunerii taxei este o decizie politică.
Nu este prima dată când o taxă pe fast food a fost discutată. În 2011, Ministerul Sănătăţii intenţiona să introducă taxa pe fast food pentru susţinerea programelor naţionale de sănătate, după cum a declarat ministrul de la acea perioadă, Cseke Attila, într-o conferință de presă. După mai multe dezbateri, taxa a fost amânată, pe motiv că este foarte greu de implementat.