Dinastiile Rothschild şi Rockefeller își întăresc legăturile printr-un parteneriat de investiții

Dinastiile Rothschild şi Rockefeller își întăresc legăturile printr-un parteneriat de investiții
Foto: CNN

Două dintre cele mai renumite familii, pe plan mondial, din lumea afacerilor – germanii Rothschild şi americanii Rockefeller – se unesc în cadrul unui parteneriat de investiții, scrie CNN. Rothschild, prin fondul sau de investiții londonez RIT Capital Partners, va achiziționa 37% din acţiunile fon­­dului de administrare de active Ro­cke­feller Financial Services. Valoarea tranzacției nu a fost dezvăluită. Înțelegerea oferă trustului Rotschild, cu active totale în valoare de 1.9 miliarde lire sterline, un loc sigur pe piața americană.

RIT a precizat că noul parteneriat dintre cele două dinastii întărește relaţia de peste cinci decenii dintre liderii familiilor, David Rockefeller (96 de ani) şi Jacob Rothschild (76 de ani). Însă cele două dinastii au legături strânse care datează de mult mai multă vreme. În anii `80, după o competiție acerbă între ele, Rothschild și D. Rockefeller’s Standard Oil au încercat să formeze o alianță glo­­bală pentru comercializarea pe­trolului. Planurile lor au fost atunci împiedicate de guvernul rus.